Cat de bine ma simt cu alesii Domnului

Aleşii lui Dumnezeu Autor :Alexa Popovici

                               "...având în vedere pe fraţii noştri, care sunt trimişii Bisericilor şi fala lui Hristos:"

Slujirea cauzei sfinte cu credincioşie şi deplină sinceritate înseamnă o dăruire de sine, e ţâşnirea dragostei lucrătoare izvorâtă din dragostea lui Dumnezeu, e ardoarea vie a lăuntrului în jurul zelului, al devotamentului sacru , e acea tainică şi adâncă împlinire a puterilor sufleteşti personale cu dragostea şi harul lui Dumnezeu.El cheamă pe unii la binecuvântata slujbăde a fi propovăduitori ai adevărurilor sfinte, crainici ai împăcării prin jertfa de la crucea Golgotei. Şi această chemare sfântă e clară în sufletul acestor " prea aleşi " . Ei simţesc ceea ce s-a profeţit şi confirmă despre Domnul Isus Hristos în cuvintele: "Râvna pentru casa Ta mă mănâncă"(Ps.69:9, şi Ioan 2:1) . Ei au identificat clar pentru ei alegerea Celui Prea Înalt, pietate ce se dedică slujbei. Aceştia ajung să fie "trimişii Bisericilor şi fala lui Hristos", cum minunat o numeşte Pavel, apostolul.

Cu gândul la ei, la aceşti oameni, cu imaginea lor în mintea mea, scriu aceste rânduri spre a sublinia din nou nobila lor menire.

O, vouă puşi deoparte şi înveşmântaţi cu har dumnezeiesc, vouă celor plini de dragul păcii, al iubirii şi înfrăţirii, fie că sunteţi bătrâni cu capul alb ca lâna, sau tineri îmbujoraţi la faţă, vouă vă e aşezată sarcina de a fi prins viaţa şi prin munca voastră fala lui Hristos!

Cum ajung aceşti oameni, risipiţi în furnicare de lume sau sătuleţele pitite după deal să fie aleşii lui Hristos?

Întîi ei pot şi trebuie să aibă

                                                        Sfinţenia vieţii

Chipul blând, inspirator, în pace, luminător de viaţă şi încălzitor de inimi, al Mântuitorului, trebuie să apară în trezirea lor de fiecare zi.

Să nu uităm că viaţa lor trebuie să dovedească că lucrarea harului e adevărată. O propovăduire care nu e aplicată nici în viaţa celui ce o face nu are valoare. Ei nu sunt numai împărtăşitori ai adevărului, ci şi a trăirii vieţii, modele de rodnicie a învăţăturii sfinte. În chipul trăirii lor trebuie să apară senin şi divinul chip al Aceluia care " a luat chip de rob şi s-a făcut asemenea oamenilor".

Frumuseţea acestei virtuţi să fie inspiraţia vie şi puternică, mireasmă plăcută, slova de epistole a lui Hristos.

Ei trebuie să fie zori de ziuă, un mărgăritar, o floare. Cel ales nu se pătează cu patimi rele, cu porniri de fiară, cu beţie, ură, vorbă rea sau murdară, minciună. Draiul lui e rouă, e lucire de adevăr, e dragoste curată de frate întru Hristos. Lumina caldă a trăirii curată nu amurgeşte, ci ea creşte ca a soarelui la amiază.

Să adăugăm că viaţa sfântă înfăţişează imaginea urmaşilor lui Hristos. Credinţa în toată vâltoarea focului ei nu are nici o valoare reală, dacă cei care se afirmă că o au nu o înfăţişează, nu o prezintă vederii.

Viaţa celor chemaţi, şi împreună cu ei a tuturor celor credincioşi, trebuie să ne ofere privitorilor văzuţi şi nevăzuţi icoana frumoasă a sfinţeniei o adevărată desfăşurare de virtuţi puse în slujba înfrăţirii şi a păcii, apropovăduirii binelui în lume. Aceştia trebuie să trăiască viaţa pământească a Fiului întrupat.

Omenirii nu-i trebuie portrete vechi, icoane de sfinţi din alte vremi, figuri din cărţi cu slove prăfuite, ci apostoli care trăiesc, care împărtăşesc viaţa şi sunt albi ca neua şi limpezi ca izvorul. Şoapta tainică de veacuri, din unda vieţii se desprinde îngânând parcă şi azi cuvintele:

                            "Fi scrisoare sfântă scrisă

                             Chiar de mâna dulce-a lui Isus!"
Şi experienţa a arătat că o viaţă sfântă e o binecuvântare pentru societate. A plivi cu grijă toate patimile şi pornirile rele , ca viaţa să-ţi fie o sărbătoare, şi a încălzi binele, înseamnă să aduci o primăvară pentru cei ce sunt prinşi de vârtejul slăbiciunilor omeneşti.Nu se îmbucură ferice, ca de o apărare vie, ca de un ceresc bine, cel ce şchioapătă pe calea vieţii  apropiindu-se de tine? Nu dă oare traiul tău curat, cinstit, loial, avânt la fapte mari, gingăşie dulce, înseninare-n zâmbet, celui ce păşeşte la pas cu tine pe cărarea vieţii? Poţi oare măsura în vorbe, zugrăvi în cuvinte dragostea de viaţă, bucuria netulburată ce o poate ce o poate răsări exemplul tău de purtare, de sfântă armonie? Şi tu alesule al Domnului, poţi fi cum glăsuieşte poetul: "unul îşi strânge sub bolta lui şirag de stele". Fi-vei oare, tu fratele meu în Domnul, prin sfinţenia ta acel om?

Adoua cale de a ajunge ales a lui Hristos e:

                                                          Iubirea caldă
 Mântuitorul a fost un semănător de iubire, El a împărţit-o cu dărnicie, a risipit-o chiar. Şi El vrea ca aleşii Săi să-I fie fală în răspândirea de iubire.
Vă rog să observaţi că iubirea e o rouă cerească. Ura face ravagii, prăpăd şi moarte. Iubirea alină, tămăduieşte şi redă viaţa. Sub flamura iubirii renaşte viaţa, frumosul, bucuria, cântul , poezia. Cum răsar florile la soare, cum se înalţă şi dau farmec, mireasmă şi parfum în aer, aşa iubirea desmorţeşte viaţa, înfrăgezeşte palidul, îmbucură pe cel copleşit de griji.
Ai simţit tu lângă tine, în întristarea ta o mână caldă, plină de iubire? Desluşit-ai tu raza de tainică putere ce ţi s-a furişat ăn suflet dintr-un suflet cu iubire?
Iarăşi, să mai însemnăm că iubirea e cheagul înfrăţirii. Semenul tău care te iubeşte şi ţi-a dovedit-o nu cu vorbe, ci cu fapte, îmbracă în ochii tăi o altă înfăţişare, apare un frate bun, cu tine. Să fie oare în lumea asta vre-o altă taină de înfrăţire mai sigură, mai simplă ca iubirea?  Încearcă-i tu, fratele meu de credinţă şi de slujbă, să fi prin iubire asemeni lui Hristos? Nu vrei ca sus, în ceruri, printre cetele de îngeri, numele tău, fiinţa ta, lucrarea ta, să fie plăcută mântuitorului? Şi cale-i foarte simplă. Să izgoneşti din tine ura, să îndrîgeşti iubirea şi să iubeşti pe oameni.
Şi cred drept o încununare gândul că iubirea întronează pacea. Poate fi oare luptă, hărţuială şi război, acolo unde e iubire de oameni? Poţi oare tu cel ce te apleci cu drăgălăşenie peste leagăn să-ţi simţi odorul, să împrăşti moarte şi să lipseşti copiii de tată şi să-i sti că sunt orfani? Poţi săgeta un frate? Nu te înfioară gândul că fapta ta înneacă-n plâns o mamă îmbătrânită sau o tânără soţie? Şi n-ai tu iubire omenească pentru astfel de fiinţe? Iubirea ne aduce calde îmbrăţişări cu fratele nostru şi împreună vrem să trăim în pace, ca loc avem sub soare. Să ornamentăm viaţa si activitatea noastră cu cuvintele lui Hristos, Mântuitorul: "Fericiţi sunt făcătorii de pace că ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu". Da, ei sunt fala lui Hristos.

A treia cale de a deveni asemeni lui Hristos e:

                                                             Munca cinstită
Leneşii nu se pot înşirui pe urmele Mântuitorului; ei n-au loc în cer. Viaţa e aşa urzită ca omul să muncească, "În sudoarea frunţii tale îţi vei câştiga pâinea..." a spus Domnul şi aceasta a rămas lege veşnică în omenire.
Spre a fi fală , prin muncă, ea trebuie să fie făcută cu bucurie. Slujba să-ţi fie o melodie, un cânt; care să îmbucure pe cei din jur.
Vesel la privire, senin la faţă, cu sclipiri de viaţă în ochi, cu dulceaţă în vorbe, fi plin de bucurie, fratele meu scump la locul tău de muncă!
                             "Nebiruit e omul ce luptă cu credinţă
                               El ştie că pe lume nimic zadarnic nu-i"
Apoi munca trebuie făcută cu interes. Ai cugetat vreodată de ce viaţa e arătată în Biblie ca o trudire în vie, ca o zi de semănat sau de secerat, cu rod sau în zadar, ca o luptă, ca o alergare, etc.? Eşti un secerător? Sârguieşte în lanul cu spice înalte, din zori, pe când e încă e umed de răsuflu aurorii, şi vei aduna grămadă snopi de aur. Eşti semănător? Păşeşte în ţarină pe brazda neagră şi aruncă sămânţa după vânt.
                           " Trudeşte, făcătorul de bine                   
                             Veni-vor roiuri alţii după tine,
                             Şi vor culege rodul, bogăţia."
Aşa poetiza Vlahuţă , şi aşa e spiritul Evangheliei lui Hristos, Mântuitorul. Nu cânţi tu la biserică împreună cu fraţii, acea a noastră frumoasă cântare:
                           " Semănaţi în inimi şi de-ar fi ca drumul
                             Ori pietros pământul unde semănaţi
                             Totuşi vor cădea şi pe pământul cel bun
                             Şi-apoi din rod însutit o să gustaţi."

Împlinirea Cuvântului Domnului, în toate lucrările şi activităţile arătate de ea, atrage după sine, te învredniceşti de a fi ales a lui Hristos. Şi poate fi o glorie mai mare, mai dorită?
Câţi din noi cei de azi, sunt aleşii lui Hristos? Întrebarea e simplă, dar ea cere să fim severi, necruţători şi sinceri. Vor tece anii, în cadenţa lor tăcută, şi îmbătrâniţi ne vom culca în ţărână iar dincolo în lumea luminii şi a vieţii ne vom descoperi pe noi că fost-am un plestem sau o binecuvântare; o ocară sau o cinste a lui Hristos.


(Publicat în Îndrumătorul Creştin Baptist din ian-febr.1955)

Alexandru Groza - Pocaieste-te Omule

Contraste în legătură cu Ioan Botezătorul

                                                                                                                                  -     Marcu 1:1-8    -

"Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape" a fost strigătul care a răsunat ca o trâmbiţă de arhanghel, în pustiul neprietenos al Iudeii, trezind pe cei ce se numeau "fiii lui David" din toropeala ce îi cuprinsese de veacuri.
Un strigăt cu totul neobişnuit, deosebit de monotoanele discursuri ce puteau fi auzite în fiecare Sabat în sinagogi.
Hotărât lucru, Ioan Botezătorul era un om neobişnuit, tot atât de neobişnuit ca si mesajul pe care îl prezenta. Pe cât de adevărat este faptul că poporul ales al Vechiului Testament aştepta cu înfrigurare vremurile Mesiei, tot atât de adevărat este şi faptul că nici unul din ei nu se aştepta ca prologul mesianic să fie legat de vocea care se auzea ca un tunet dinspre pustiu.
Persoana lui Ioan Botezătorul, acest Ilie al timpurilor noi, oferă bogate surse de meditaţii, de reflecţii, de inspiraţie, pentru o viaţă închinată pe de-a-ntregul Celui pe care-L propovăduia. Să ne oprim la câteva contraste strâns legate de acest luceafăr al dimineţii harului, din a căror confruntare omul nostru lăuntric nu va avea decât de câştigat.
E deosebit de interesat a observa faptul că Ioan Botezătorul, deşi predica în pustiu, totusi lumea alerga la el. Un ţinut întreg în frunte cu locuitoriicapitalei, sunt captivaţi de propovăduirea prorocului arât de neobişnuit, şi transformă pustiul într-o mare de capete, sorbind cu nesaţ primii stropi din ploaia harului, ce avea să se reverse din belşug prin "Mielul lui Dumnezeu" ce avea să vină.
A reuşi să atragi în pustiu un auditoriu format din mii de suflete, e o performanţă ce nu putea fi obţinută decât aducând lumii un mesaj cu adevărat dumnezeiesc. Ioan nu predica nici în sinagogi, nici în pieţe şi nici în marea curte a Templului, ci îşi alege ca tribună asâncile pustiului.
E aici "mâna lui Dumnezeu". Ce concluzie binecuvântată ne oferă acest contrast! Atunci când ceea ce vrem să oferim sufletelor nemântuite nu e altceva decât adevărul Evangheliei Domnului Isus Hristos, aceasta indiferent de cadrul exterior, va aduce roadă.( Isaia 55:10,11)
Într-adevăr, "Omul sfinţeşte locul".
Cât de grăitoare e realitatea că Ioan deşi era îmbrăcat foarte sărăcăcios şi hrana lui zlnică atât de simplă şi totuşi propovăduirea lui e deosebit de pătrunzătoare, plină de miez. Proverbul atât de bine cunoscut, "haina face pe om", este în acest caz total infirmat, în sensul fericit că cei ce-l ascultă pe Ioan Botezătorul erau într-adevăr fermecaţi, încât ceea ce ieşea de pe buzele lui te cucerea, făcându-te să vezi în cel învelit cu haina de păr de cămilă un heruvim îmbrăcat în haine strălucitoare.
Şi aş vrea să subliniez faptul că secretul predicii lui Ioan nu consta în fraze meşteşugit întocmite , ci-ntr-o vorbire directă,ce corespunde celor mai arzătoare nevoi ale sufletului  omenesc. Subiectul lui era mereu acelaşi: pocăinţa, fie că se adresa oamenilor de rând, fie fariseilor, fie ostaşilor, ori chiar împăratului Irod.
Trupul şi-l hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică, dar sufletul era plin de mana dumnezeiască şi adăpat cu apa cea vie într-o asemenea măsură că din însăşi fiinţa lui se revărsau şivoaiele înviorătoare ale veştii că "Împărăţia Cerurilor este aproape"
Aşa dar, cei ce vor învăţa acest secret şi-l vor practica, vor deveni irezistibili în lucrul lor pentru Domnul.
Şi totuşi,  dacă noroadele alergau la el cu grămada cu toate că propovăduia în pustie, şi dacă predicile sale erau atât de pline de putere cu toate că nu făceau impresie prin înfăţişarea sa exterioară , aceste succese se datoresc în primul rând  şi în cea mai mare măsură Celui Preaânalt, care a turnat în Ioan Botezătorul şi peste lucrarea lui, harul Său bogat.,
Ceea ce aureolează însă în mod deosebit pe el, pe Ioan personal e faptul că deşi îşi atrage admiraţia tuturor, el se umileşte adânc. Mulţimea se întreabă dacă nu cumva este el Hristosul (Luca 3:15 şi un singur cuvânt din partea lui era deajuns pentru a fi gata să-l urmeze şi să înfăptuiască tot ce el le-ar fi cerut.
Pe Ioan însă, succesele nu-l ameţesc, mândria nu-şi găseşte sălaj în fiinţa lui. Conştient de partea ce-i revine în măreţul plan divin cu privire la salvarea omenirii, răspundeprompt noroadelor care-i aşteptau cuvântul cel mare : "... vine Acela care este mai puternic decât mine, şi căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintelor (Luca 3:16).

Ce pildă minunată de smerenie! Ea îl ridică pe propovăduitorul din pustiu pe cele mai înalte culmi ale muntelui sfinţeniei Domnului. Cred că unul din cele mai importante considerente care L-au determinat pe Domnul Isus să spună că " dintre cei născuţi din femei nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul" (Luca 7:28) a fost tocmai această virtute a smereniei cu care era împodobit Pregătitorul drumului Mesiei.
Să rămânem deci la cele smerite (Romani 12:16)
                                                                             IOAN BULICA

Publicat în Îndrumătorul Creştin Baptist

NAŞTEREA LUI ISUS

Naşterea Domnului nostru Isus Hristos e cel mai mare eveniment în lumea creştină , pentru că ea e sfinţită de Harul divin care emană de la tronul lui Dumnezeu. Naşterea lui Isus a fost propovăduită de-a lungul veacurilor Vechiului Testament şi a fost aşteptată ca să se împlinească. Despre care ne spune apostolul Pavel: "Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său." Gal.4:4
Care este taina naşterii Sale?  Ne este arătată în Evanghelia după Ioan 3:16: " Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică."
Fiul a fost dăruit de Tatăl ceresc, pentru ca oricine va crede în El să nu piară, ci să primească viaţă, care nu va avea sfârşit niciodată, o viaţă veşnică.
Naşterea Domnului Isus a fost prezisă  de profeţi, a fost anunţată de îngeri, auzită de păstori şi venerată de magi; ea a fost bucuria de-a lungul celor aproape douăzeci de veacuri, pentru marea mulţime a celor
credincioşi a celor care prin credinţa în jertfa Lui de pe cruce, au primit iertarea păcatelor.
Naşterea oamenilor are loc sub diferite împrejurări şi în diferite condiţiuni. Ei se nasc în locuri pompoase, în palate regeşti, în case modeste, dar Domnul nostru Isus Hristos s-a născut în cel mai simplu, în cel mai de jos loc, în iesle: "Şi a născut pe Fiul ei... şi L-a culcat într-o iesle, din cetatea Betleem ."  Şi cu toate acestea nici un eveniment al născuţilor pe pământ n-a stârnit atât interes în mijlocul omenirii ca naşterea printr-o Fecioară a Fiului lui Dumnezeu.
Acest mare eveniment stârneşte interes pentru că această naştere a avut ceva deosebit în ea, care pune în mişcare inima şi întreaga noastră fiinţă de a o dărui celui care  S-a născut în ieslea Betleemului.
Acest mare eveniment stârneşte interes pentru că prin el s-au împlinit profeţiile care au fost aşteptate cu multă răbdare şi anume: "Sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui" Geneza 3:15; Profetul Isaia in cap.7:14 arată: "De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: "Iată că Fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vei pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)".

Timp de şapte sute de ani după facerea acestei promisiuni, poporul Israel a privit spre îndeplinirea ei. În timpul celor patru sute de ani de tăcere nu a fost auzită nici o voce profetică, dar raza speranţei din profeţia lui Isaia mai răsunase strălucind în inimile lor. Evanghelistul Matei scriind despre aceste profeţii arată: "Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul".1:23.
Acest eveniment mai stârneşte interes pentru cei credincioşi, fiindcă prin el se întăreşte credinţa noastră în Sfintele Scripturi ca fiind adevărate. Credincioşii din toate timpurile au dat o mare importanţă naşterii Domnului nostru, pentru că ea face ca bisericile Lui să păstreze în ele flacăra credinţei dată sfinţilor odată pentru totdeauna , nestinsă.(Iuda 3).
A venit Unul care poate spune: "Eu sunt viaţa! Eu am venit ca să dau viaţa şi s-o dau din belşug. Eu le dau viaţa veşnică! A existat oare înainte de el, sau în urma Lui, vreunul care ar fi cutezat să spună asemenea lucruri despre sine? Şi dacă El le-a rostit , adus-a oare dovada împlinirii lor şi al adevărului grăit?
Să aruncăm o privire la cei ce s-au încrezut în El. Ei socoteau că viaţa lor trăită fără El, n-are nici un rost, este zadarnică. Martirii şi misionarii creştini, care îşi jertfeau viaţa pentru numele Celui  născut în iesle , ei toţi ne vor răspunde , căci ei au făcut aceasta pentru unul singur, ISUS. Fiindcă ei au găsit  în El şi numai prin El mângâiere, libertate, lumină şi viaţă din belşug".
Toate speranţele credincioşilor, tot viitorul lor se întemeieză pe Dumneiezeirea lui Hristos, pe naşterea Sa dintr-o fecioară. Prin o astfel de credinţă inima primeşte speranţă, păcătosul iertare şi o viaţă nouă plină de putere care vine de la Dumnezeu şi care este singurul izvor de adevărată viaţă pentru sufletul nostru.
  Ne amintim că la naşterea Domnului, îngerul a spus păstorilor: "Nu vă temeţi". Prin aceasta putem înţelege că naşterea Lui nu e o prricină de spaimă, ci o pricină de bucurie pentru toţi. Ea este un izvor de bucurie şi de unire a tuturor bucuriilor noastre în jurul ei, cântând şi preamărind pe Dumnezeu, care ne-a dăruit un Mântuitor în persoana Fiului Său iubit, şi să zicem împreună cu Apostolul Pavel: "Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare". II Cor.9:15.
Mântuitorul nostru, este imaginea dorinţelor atâtor profeţi, care L-au prezis de-a lungul veacurilor şi milenilor, asemănându-L cu luceafărul speranţelor lor spunând: "Îl văd, dar nu acum, Îl privesc dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov," Numeri 24:17
                                             " La steaua care-a răsărit,
                                               E-o cale atât de lungă,
                                              Că mii de ani i-a trebuit,
                                             Luminii să ajungă".

                                                                                             VICAŞ TEODOR


Publicat în Îndrumătorul Creştin Baptist din sept.-dec.1967

Iti multumesc - grupul Paradis

Sărbătoarea multumirii

Sărbătoarea multumirii pentru roadele câmpului îşi are originea în timpurile îndepărtate.
Sărbătoarea mulţumirii pentru roadele câmpului o aflăm şi în sărbătoarea roadelor sau a culesului recoltei Ea este pentru credincioşii Domnului nu numai un prilej de deosebite bucurii, dar mai ales un binecuvântat prilej de mulţumire către Dumnezeu pentru toate darurile primite din roadele pământului. Casă putem înţelege mai bine acest mare adevăr al datoriei sfinte pe care fiecare credincios o are de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru binecuvântările primite din strângerea roadelor pământului este necesar să ne facem o câtuşi de mică imagine a anotimpului de toamnă
Încercaţi vă rog săvă imaginaţi forfota care domneşte în aceste zile binecuvântate de toamnă pe ogoarele patriei noastre scumpe, când de dimineaţa şi până seara, oamenii harnici ai cooperativelor agricole de producţie nu contenesc să adune roadele câmpului, Astfel, în timp ce hambarele silozurilor sunt deja pline cu grâul care a fost secerat şi treierat, din care urmează să se facă pâinea cea de toate zilele , culesul porumbului este în toi pretutindeni pe întinsele ogoare ale ţării. De altă parte pieţele comunelor şi oraşelor patriei noastre sunt pline cu cele mai frumoase fructe: mere, pere, gutui şi altele şi cu zarzavaturi şi legumede tot felul şi astfel fiacare din noi ne înfruptăm din recolta deosebit de binecuvântată pe care ne-a dat-o pământul. Pretutindeni harnicii agricultori şi neobosiţii grădinari adună roadele şi bunurile ceau rezultat din hărnicia muncii lor.

Dar oare toate aceste daruri bogate izvorâte din rodul pământului nu ne vorbesc şi despre datoria sfântă de a mulţumi lui Dumnezeu pentru ele? Ascultaţi, vă rog, cât de minunat ne arată omul lui Dumnezeu, psalmistul, lucrarea pe care Domnul o face pentru ca noi să ne bucurăm de bogăţia roedelor câmpului: "Tu cercetezi pământul şi-i dai belşug, îi umpli cu bogăţii şi de râuri dumnezeieşti, pline cu apă, Tu le dai grâu pe care iată cum îl faci să rodească: îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îi moi cu ploaia, şi-i binecuvântezi răsadul. Încununezi anul cu bunătăţile Tale şi paşii tăi varsă belşugul" (Ps. 65: 9-11)
 Ca şi copii şi credincioşi ai lui Dumnezeu avem datoria sfântă de a-i mulţumi pentru toate aceste binecuvântăripe care în nemărginita Sa grijă părintească ni le dă şi prin roadele pământului. Înfruptându-ne din ele şi fiind conştienţi că ele sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi, nu putem decât să ne ridicăm glasurile împreună cu psalmistul şi să spunem: "Ridicaţi-vă mâinile şi binecuvântaţi pe Domnul" (Ps. 134:2) sau "Binecuvintează suflete pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui" (Ps.103:2). Aceste cuvinte ale psalmistului pot fi rostite şi de noi ca o adevărată odă a mulţumirii către Dumnezeu, Tatăl nostru, atât de către fraţii şi surorile noastre de pe plaiurile mănoase ale Banatului cât şi de cei de pe câmpiile Moldovei sau de cei depe culmile veryişi pline de farmec ale Sucevei. La fel, ele pot fi rodtite din toată inima şi de către fraţii şi surorile care se află în podişul Transilvaniei, ca şi de către cei care locuiesc în vechea Dobroge. Cu toţii să ne ridicăm glasurile în faţa Tronului Ceresc de unde izvoreşte binecuvântarea  şi plini de recunoştiinţă şă rostim rugăciunea mulţumirii zicând : "Binecuvintează, suflete pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvinteze Numele Lui cel sfânt!" (Ps. 103:1)
 Ce minunat ne învaţă Cuvântul Domnului de a nu uita nici una din binefacerile Sale, îndemnându-ne ca pentru toate să-I mulţumim cu recunoştiinţă. Şi totuşi, câte binefaceri nu ne-a făcut nouă Domnul, pentru care noi am uitat să-I mulţumim? De fapt, noi obişnuim sa-I mulţumim lui Dumnezeu doar pentru darurile cele mari şi învederate, pe care le primim din mâna Lui, uitând că pe lângă toate acestea mai sunt atâtea şi atâtea binecuvântări pe care Dumnezeu le revarsă în fiecare zi în viaţa noastră.
În fiecare zi, noi şi copiii noştri. precum şi familiile noastre ne hrănim din ceea ce ne dă pământul si ne întreţinem în felul acesta viaţa. Faptul că avem din belşug hrana cea de toate zilele nu este oare un motiv ca să ne facă să fim mulţumitori Domnului? Şi oare pentru stropii de ploaie şi pentru razele de soare care au udat şi încălzit pământul ca să dea roade, nu trebuie să-I mulţumim? Pentru sănătatea pe care o avem ca să putem munci cu hărnicie şi pentru viaţa pe care posibilitatea să o trăim în linişte şi în pace, nu trebuie să-I mulţumim? Pentru părinţi, pentru copii şi pentru familiile noastre nu trebuie să fim mulţumitori Domnului? Şi oare nu mai sunt şi alte motive pentru care trebuie să-I fim mulţumitori Domnului? Poate până nu de mult stăteai înghesuit undeva într-o cămăruţă, iar acum te-ai mutat într-un apartament nou, spaţios curat şi sănătos. Nu este oare şi acesta un prilej minunat de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru purtarea de grijă ce o are faţă de noi? Sau poate anul acesta ai avut bucuria ca în familie, Dumnezeu să-ţi dăruiască un copilaş. Nu este şi acesta un motiv în plus de a mulţumi Domnului? Fără îndoială că da!
De aceea, să folosim prilejul de a ridica glasurile noastre către El, Cel Atotputernic pentru a-I mulţumi din tot sufletul, împreună cu psalmistul pentru toate binefacerile Sale, neuitând nici unul din ele! Şi aceasta cu atât mai mult cu cât actul acesta al mulţumirii îşi are frumuseţea  sa deosebită.             
Ştiţi ce este mulţumirea? Nimic altceva decât expresia cea mai profundă a recunoştinţei faţă de cel ce ţi-a făcut un bine. De fapt, atunci când ţi se dă o satisfacţie, când cineva îţi face un bine, când ai o stare de îmbelşugare, toate acestea îţi produc o stare lăuntrică deosebită, din care izvoreşte sentimentul de recunoştiinţă. Şi când cineva are o asemenea stare, din ea trebuie să răsară mulţumirea, iar nimic altceva nu este mai frumos şi mai nobil pentru un om decât a fi mulţumitor pentru binele ce i s-a făcut!
Este neîndoielnic faptul că mulţumirea izvoreşte din sentimentul de profundă recunoştinţă faţă de cel care, într-un fel sau altul ţi-a produs un bine sau o bucurie. Trebuie însă să recunoaştem aă acest sentiment poate fi asemănat cu o floare foarte rară. De aceea, atunci când avem ocazia  să-l întâlnim la anumite persoane nu putem decât să ne bucurăm din toată inima pentru faptul acesta.
Să nu uităm însă că mulţumirea faţă de binele făcut, crează posibilitatea primirii altor daruri şi binecuvântări. Noi avem un proverb, izvorât din înţelepciunea poporului nostru, care exprimă cât se poate de limpede acest adevăr precizând că " Nemulţumitului i se ia darul". Ceea ce înseamnă că celui care este mulţumitor, i se înmulţeşte binecuvântarea. Iată de ce noi trebuie să fim mulţumitori lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le primim din partea Sa, printre care sunt şi roadele câmpului.

Şi pentru că anul acesta, pământul a fost roditor, dându-ne produse din cele mai bune, necesare întreţinerii vieţii pentru noi şi familiile noastre şi pentru că Dumnezeu a binecuvântat în felul acesta munca noastră, răsplătind-o din plin cu roade bogate, gustând din ele să nu uităm să fim mulţumitori Domnului pentru toate darurile Sale pe care le revarsă zilnic în vieţile noastre.
                                      ŢUNEA IOACHIM
                                                                                                         
(Publicat în Îndrumătorul Creştin Baptist din sept.-oct. 1966)