marți, 31 august 2010
Bunătatea Autor: Popa N.Petre (continuare - partea II-a)
Bunătatea trebuie să respire în fiinţa noastră ca parfumul într-o floare, pentru că ea este una din cele sapte roade ale Duhului Sfânt.Gal.5:22 Adică:
Fructul Duhului Sfânt
Izvoarele ei sunt în adâncul fiinţei noastre spirituale. De aici porneşte sensul ei, cu tăria unei stânci de granit, ce trebuie să reziste oricărui curent de afară sau dinlăuntru. Devine mai capabilă şi mai de folos altora decât ei. Renunţă chiar la drepturile eiatunci cândpiatra ei de temelie e adevărul. Omul bun se aşează în centrul lucrurilor bune. Caută să cunoască adevărul aşa cum e, adică pe Dumnezeu care e însuşi Adevărul.
Bunătatea aste calitatea excepţională în viaţa unui creştin. Ea e împletită din cele mai frumoase şi mai valoroase virtuţi ale vieţii renăscute prin Duhul Sfânt. Bunătatea trebuie să curgă ca un râu din interiorul fiinţei noastre întocmaicum spune profetul Amos despre dreptate"Dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea ca un pârâu care nu seacă niciodată".Amos 5:24
Pârâul e o apă care curge din inima muntelui, iar izvorul ţîşneşte încontinu şi limpede ca cristalul. Călătorul n-ar mai pleca vara din preajma lui răcoritoare.
Omul bun e la fel- nu te poţi despărţi de el. Sufletul lui emană calităţi noi. Inima lui, faţa lui, exprimă chiar şi fară cuvinte bunătatea veşnic curgătoare. Ruth nora Naomei mai bine să moară decât să se despartă de mama bărbatului ei regretat.Care e secretul acestei legaturi sufleteşti dacă nu bunătatea Naomei? Bunătatea lui Dumnezeu prin Fiul umple tot pământul. În cercul ei large cuprins şi cel mai păcătos om, tâlharul de pe cruce, femeia cananeancă , Maria Magdalena, Saul din Tars,etc. Sfera ei e nelimitată, iar epicentrul ei e un izvor ce nu seacă niciodată, în însuşi Creatorul, Singurul bun din Univers.
De aceia, ea mai este şi :
Miezul dragostei
Ori unde ne întâlnim cu razele blânde ale dragostei, atât de binefăcătoare sufletului nostru , focarul ei principal de unde emană, e bunătatea. Omul bun trăieşte numai în sfera dragostei. Nu poate fi nimeni bun fără dragoste, dar nici să-şi însuşească dragostea fără bunătate , căci acea dragoste va fi întotdeauna falsă. Cu asemenea dragoste ne întâlnim foarte adesea în lumea noastră iar razele ei nu dau mai multă căldură decît a lunii - "Dragostea e floarea care creşte pe tulpina bunătăţii" spunea Jean Finot.
Dragostea ne dă posibilitateasă trăim dincolo de noi, în Dumnezeu care este dragoste şi bunatate. Cu ea pătrundem tainele care fără puterile ei ne+ar rămîne pe veci închise Ea învinge totul. Ea poate totul. Ea vine odată cu trăirea în duh. Ea poartă haina purpurie a bunătăţii dar cu toate acestea nu se confundă una cu alta.Pe păşunea ei pururea verde şi mănoasă trăiesc toate virtuţile înalte , ca: blândeţea, mila, mângâierea, răbdarea a căror binecuvântare e răspândită prin iubirea de aproapele, facerea de bine, şi îndelunga răbdare.
Omul bun e şi blînd , are un suflet fin, catifelat. Cuvântul lui e mlădios şi niciodată dur. E ca un fagure de miere, dulce pentru suflet , sănătos pentru oase...Prov. 16:24. Din sufletul lui se desprind calde nuanţe sufleteşti în spiritualitate aleas, cari îsi trădează comorile prin bunătatea privirii adânci, prin muzicalitatea vocii, prin poezia şi grija expresiei totdeaina judecată şi cu miez.
O asemenea stare sufletească cultivă chiar şi roada luminii care se manifestă:"în orice bunătate , în neprihănire şi adevăr" Ef. 5:9 Calitatea aceasta e foarte aleasă dar şi foarte rară. Viaţa noastră e plină de întorsături, de schimbări şi de contra-dictorii.
Dar prin bunătate o putem modela .
Prin astfel de virtuţi împărăţia lui Dumnezeu ar prospera mai mult pe pământ, pentrucă ea este un regat al bunătăţii Lui. În această împărăţie oamenii trăiesc ca fii ai unui tată şi ca fraţi.Cruzimea, ura şi exploatarea reciprocă sunt învinse de prietenie şiserviciul de desăvârşit altruism al dragostei
Domnul Isus, deşi n-a lăsat ca învăţătorul Legii să-L numească bun, totuşi a mers până acolo cu bunătatea în predica de pe munte că a spus: "Iubiţi chiar şi pe vrăjmaşii voştri"Matei 5: 44
Iubite cititor, te-ai gândit vreodată că în sufletul tău se ascund comori atât de dumnezeieşti, ce le poţi nutri şi tu-_Dacă totuşi te veyi sărac în ele îndrăzneşte şi dute la Izvorul bunutăţii Harului ce curge din Golgota, acolo vei primi izvoare nesecateîn sufletul tău, pe care le vor savura şi alţii.
Ştiu că te vezi slab dar cântă împreună cu mine din inimă, cu ochii scăldaşi în lacrimi privind spre culmile Calvarului unde Dumnezeu împarte acest har.
"Nu-i în mine bunătate,
N-am putere îndeajuns
Fă-mă sfânt te rog eu ,Doamne
În numele lui Isus...,"
Ignatus
Cea mai nobilă întrebare din lume este aceasta:"Aici ce bine pot face?"
Franklin
Fructul Duhului Sfânt
Izvoarele ei sunt în adâncul fiinţei noastre spirituale. De aici porneşte sensul ei, cu tăria unei stânci de granit, ce trebuie să reziste oricărui curent de afară sau dinlăuntru. Devine mai capabilă şi mai de folos altora decât ei. Renunţă chiar la drepturile eiatunci cândpiatra ei de temelie e adevărul. Omul bun se aşează în centrul lucrurilor bune. Caută să cunoască adevărul aşa cum e, adică pe Dumnezeu care e însuşi Adevărul.
Bunătatea aste calitatea excepţională în viaţa unui creştin. Ea e împletită din cele mai frumoase şi mai valoroase virtuţi ale vieţii renăscute prin Duhul Sfânt. Bunătatea trebuie să curgă ca un râu din interiorul fiinţei noastre întocmaicum spune profetul Amos despre dreptate"Dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea ca un pârâu care nu seacă niciodată".Amos 5:24
Pârâul e o apă care curge din inima muntelui, iar izvorul ţîşneşte încontinu şi limpede ca cristalul. Călătorul n-ar mai pleca vara din preajma lui răcoritoare.
Omul bun e la fel- nu te poţi despărţi de el. Sufletul lui emană calităţi noi. Inima lui, faţa lui, exprimă chiar şi fară cuvinte bunătatea veşnic curgătoare. Ruth nora Naomei mai bine să moară decât să se despartă de mama bărbatului ei regretat.Care e secretul acestei legaturi sufleteşti dacă nu bunătatea Naomei? Bunătatea lui Dumnezeu prin Fiul umple tot pământul. În cercul ei large cuprins şi cel mai păcătos om, tâlharul de pe cruce, femeia cananeancă , Maria Magdalena, Saul din Tars,etc. Sfera ei e nelimitată, iar epicentrul ei e un izvor ce nu seacă niciodată, în însuşi Creatorul, Singurul bun din Univers.
De aceia, ea mai este şi :
Miezul dragostei
Ori unde ne întâlnim cu razele blânde ale dragostei, atât de binefăcătoare sufletului nostru , focarul ei principal de unde emană, e bunătatea. Omul bun trăieşte numai în sfera dragostei. Nu poate fi nimeni bun fără dragoste, dar nici să-şi însuşească dragostea fără bunătate , căci acea dragoste va fi întotdeauna falsă. Cu asemenea dragoste ne întâlnim foarte adesea în lumea noastră iar razele ei nu dau mai multă căldură decît a lunii - "Dragostea e floarea care creşte pe tulpina bunătăţii" spunea Jean Finot.
Dragostea ne dă posibilitateasă trăim dincolo de noi, în Dumnezeu care este dragoste şi bunatate. Cu ea pătrundem tainele care fără puterile ei ne+ar rămîne pe veci închise Ea învinge totul. Ea poate totul. Ea vine odată cu trăirea în duh. Ea poartă haina purpurie a bunătăţii dar cu toate acestea nu se confundă una cu alta.Pe păşunea ei pururea verde şi mănoasă trăiesc toate virtuţile înalte , ca: blândeţea, mila, mângâierea, răbdarea a căror binecuvântare e răspândită prin iubirea de aproapele, facerea de bine, şi îndelunga răbdare.
Omul bun e şi blînd , are un suflet fin, catifelat. Cuvântul lui e mlădios şi niciodată dur. E ca un fagure de miere, dulce pentru suflet , sănătos pentru oase...Prov. 16:24. Din sufletul lui se desprind calde nuanţe sufleteşti în spiritualitate aleas, cari îsi trădează comorile prin bunătatea privirii adânci, prin muzicalitatea vocii, prin poezia şi grija expresiei totdeaina judecată şi cu miez.
O asemenea stare sufletească cultivă chiar şi roada luminii care se manifestă:"în orice bunătate , în neprihănire şi adevăr" Ef. 5:9 Calitatea aceasta e foarte aleasă dar şi foarte rară. Viaţa noastră e plină de întorsături, de schimbări şi de contra-dictorii.
Dar prin bunătate o putem modela .
Prin astfel de virtuţi împărăţia lui Dumnezeu ar prospera mai mult pe pământ, pentrucă ea este un regat al bunătăţii Lui. În această împărăţie oamenii trăiesc ca fii ai unui tată şi ca fraţi.Cruzimea, ura şi exploatarea reciprocă sunt învinse de prietenie şiserviciul de desăvârşit altruism al dragostei
Domnul Isus, deşi n-a lăsat ca învăţătorul Legii să-L numească bun, totuşi a mers până acolo cu bunătatea în predica de pe munte că a spus: "Iubiţi chiar şi pe vrăjmaşii voştri"Matei 5: 44
Iubite cititor, te-ai gândit vreodată că în sufletul tău se ascund comori atât de dumnezeieşti, ce le poţi nutri şi tu-_Dacă totuşi te veyi sărac în ele îndrăzneşte şi dute la Izvorul bunutăţii Harului ce curge din Golgota, acolo vei primi izvoare nesecateîn sufletul tău, pe care le vor savura şi alţii.
Ştiu că te vezi slab dar cântă împreună cu mine din inimă, cu ochii scăldaşi în lacrimi privind spre culmile Calvarului unde Dumnezeu împarte acest har.
"Nu-i în mine bunătate,
N-am putere îndeajuns
Fă-mă sfânt te rog eu ,Doamne
În numele lui Isus...,"
Publicat în Indrumătorul Creştin din 1 februarie 1947.
M A X I M E
Fapta bună e o gândire a lui Dumnezei înfăptuită de oameni. Ignatus
Cea mai nobilă întrebare din lume este aceasta:"Aici ce bine pot face?"
Franklin
Publicate în Indrumătorul Creştin din 1-15 August 1947
luni, 30 august 2010
luni, 23 august 2010
Bunătatea Autor: Popa N.Petre ( Partea I-a)
"Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui" Prov.19:22
Bunătatea. Un cuvânt plăcut! Nu ştiu dacă a putut cineva să cuprimdă măreţia acestui cuvânt. Rostirea lui parcă cuprinde tot ce e mai sublim şi dulce. Tonalitatea lui ne dă tot ce e mai fermecător pe acest pământ. Faimosul compozitor Beethoven spunea:"Nu cunosc alt semn al superiorităţii umane decât bunătatea". Regele David i-a dedicat cele mai frumoase ode din lume.
Arătându-i măreţia exclamă: "Bunătatea Ta - Doamne - se înalţă mai pe sus de ceruri".Descriindu-i hotarele fără margini spune:"Bunătatea Domnului umple tot pământul". Gustându-i dulceaţa ne îndeamnă "Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul".
Negăsind alte culmi mai înalte decât acelea"mai presus de ceruri" , ne arată triumful bunătăţii, prin arcul de triumf ce-l formează întâlnindu-se cu credincioşia."Când bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută"! Ps.85:10
Poate cineva găsi imagini mai expresive pentru bunătate? Coborând de pe aceste culmi inalte ale bunătăşii, în această lume unde este atâta ură, atâta calomnie, invidie, egoism, duşmănie şi certuri,
aici unde abia i se audescumpul ei glas, te întrebi oare este în lumea noastră bunătate_ Cine-i înţelege sensul_- Acolo unde-o găsim în Biserica creştină ea este o adevărată floare de un miros plăcut. Dar ce este oare bunătatea_ Înţeleptul Solomon ne spune căea "face farmecul unui om" acolo unde e cultivată. Când am căutat să aflu mai adânc înţelesul acestei virtuţi pe tărâmul vieţii creştine, am aflat că bunătatea este mai întâi :
Expresia unei fiinţe renăscute
Ea apare cu prima rază divină ce inundă fiinţa noastră. Prima floare a unei inimi curate şi renăascute: primul rod al unui suflet neprihănit. Prin aceste semne se remarcă prima ei manifestare. Omul renăscut îşi însuşeşte în mod spontan această virtute. Inima lui devine cu totul alta, capătă gingăşia sfinteniei despre care vorbeşte Mântuitorul când spune: "Ferice de cei cu inima curată căci ei vor vedea pe Dumnezeu". Bunătatea e semnul originii noastre, prin care devenim fiii ai Tatălui divin şi unde culegem urma paşilor lui Isus, "trăind cum a trăit El". Ioan 2:6
De aceea ea nu poate fi cultivată decît în grădina sufletului complet predat şi mîntuit prin har. Acolo unde ea Acolo unde ea e cultivată, Dumnezeu e viu în sufletul omului renăscut , pentrucă El e sigurul bun "Bunul".Summum bonum-ul pe care-l scrutau filozofii din vremile apuse. Bunătatea deci e un atribut al Dumnezeirii : Iyvorul ei e însuşi Dumnezeu din care emană.
Deaceea în niciun caz ea nu poate fi o calitate a omului făţarnic, în inima căruia mai are rădăcini viclenia, ci ci numai a omului "nou născut". Duhul sfânt are puterea transformatoare şi de conservarea bunătăţii în sufletul noastru. Oriunde e numai aparentă nu durează mult.Ea nu trăiaşte numai prin gesturipline de laudă sau expresii reci ci prin adevărate fapte ale dragostei. Adeseori vad oameni care-şi trâmbiţează caşitatea bunătăţii, dar vai de ce scurtă durată şi seacă e în asemenea cazuri. E tot aşa de falsă ca sfinţenia fariseului din pilda Mântuitorului. Aproape nici nui s-a văzut aparenţa şi el făcea din ea un roman întreg. Asemenea oameni găsim cu duzina.
Înteleptul Solomon spune:"Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui" . Adică bunătatea trebuie să fie o virtute caracteristică a noastră , care să se vadă în toate împrejurările. Ce bunătate e aceea care se arată la un om numai în împrejurările bune şi cum a fost pus la încercare mai grea , ea nu mai are nici un răsunet. Ba mai mult chier mielului de ieri i se văd dinţii fioroşi de mistreţ.
Domnul Isus a trăit, s-a jerfit prin această virtute. Când i s-a făcut cea mai crudă răutate sub soare, El stălucea în apogeul bunătăţii când spunea blând cuvintele: "Tată iartă-i că nu ştiu ce fac!"
Dece noi cum ne+a ofensat cineva facem posibilă apariţia eului rău din noi? Cum ne-a călcat cineva pe bătătură, suntem gata să pogorâm asupra lui toate tunetele şi trăznetele ca ucenicii Domnului când cereau foc din cer asuprea Samaritenilor.
Dacă mâna ta nu e legată de inimă atunci când daruieşti, când mângâi sau când îmbărbătezi, orice conţinut al bunătăţii dispare.
Bunătatea trebuie să respire în fiinţa noastră ca parfumul într-o floare, pentru că ea este una din cele sapte roade ale Duhului Sfânt.Gal.5:22 Adică:
Fructul Duhului Sfânt
(Va urma ..partea II-a.)
Publicat în " Îndrumatorul crestin" din 1 febr.1947
Bunătatea. Un cuvânt plăcut! Nu ştiu dacă a putut cineva să cuprimdă măreţia acestui cuvânt. Rostirea lui parcă cuprinde tot ce e mai sublim şi dulce. Tonalitatea lui ne dă tot ce e mai fermecător pe acest pământ. Faimosul compozitor Beethoven spunea:"Nu cunosc alt semn al superiorităţii umane decât bunătatea". Regele David i-a dedicat cele mai frumoase ode din lume.
Arătându-i măreţia exclamă: "Bunătatea Ta - Doamne - se înalţă mai pe sus de ceruri".Descriindu-i hotarele fără margini spune:"Bunătatea Domnului umple tot pământul". Gustându-i dulceaţa ne îndeamnă "Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul".
Negăsind alte culmi mai înalte decât acelea"mai presus de ceruri" , ne arată triumful bunătăţii, prin arcul de triumf ce-l formează întâlnindu-se cu credincioşia."Când bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută"! Ps.85:10
Poate cineva găsi imagini mai expresive pentru bunătate? Coborând de pe aceste culmi inalte ale bunătăşii, în această lume unde este atâta ură, atâta calomnie, invidie, egoism, duşmănie şi certuri,
aici unde abia i se audescumpul ei glas, te întrebi oare este în lumea noastră bunătate_ Cine-i înţelege sensul_- Acolo unde-o găsim în Biserica creştină ea este o adevărată floare de un miros plăcut. Dar ce este oare bunătatea_ Înţeleptul Solomon ne spune căea "face farmecul unui om" acolo unde e cultivată. Când am căutat să aflu mai adânc înţelesul acestei virtuţi pe tărâmul vieţii creştine, am aflat că bunătatea este mai întâi :
Expresia unei fiinţe renăscute
Ea apare cu prima rază divină ce inundă fiinţa noastră. Prima floare a unei inimi curate şi renăascute: primul rod al unui suflet neprihănit. Prin aceste semne se remarcă prima ei manifestare. Omul renăscut îşi însuşeşte în mod spontan această virtute. Inima lui devine cu totul alta, capătă gingăşia sfinteniei despre care vorbeşte Mântuitorul când spune: "Ferice de cei cu inima curată căci ei vor vedea pe Dumnezeu". Bunătatea e semnul originii noastre, prin care devenim fiii ai Tatălui divin şi unde culegem urma paşilor lui Isus, "trăind cum a trăit El". Ioan 2:6
De aceea ea nu poate fi cultivată decît în grădina sufletului complet predat şi mîntuit prin har. Acolo unde ea Acolo unde ea e cultivată, Dumnezeu e viu în sufletul omului renăscut , pentrucă El e sigurul bun "Bunul".Summum bonum-ul pe care-l scrutau filozofii din vremile apuse. Bunătatea deci e un atribut al Dumnezeirii : Iyvorul ei e însuşi Dumnezeu din care emană.
Deaceea în niciun caz ea nu poate fi o calitate a omului făţarnic, în inima căruia mai are rădăcini viclenia, ci ci numai a omului "nou născut". Duhul sfânt are puterea transformatoare şi de conservarea bunătăţii în sufletul noastru. Oriunde e numai aparentă nu durează mult.Ea nu trăiaşte numai prin gesturipline de laudă sau expresii reci ci prin adevărate fapte ale dragostei. Adeseori vad oameni care-şi trâmbiţează caşitatea bunătăţii, dar vai de ce scurtă durată şi seacă e în asemenea cazuri. E tot aşa de falsă ca sfinţenia fariseului din pilda Mântuitorului. Aproape nici nui s-a văzut aparenţa şi el făcea din ea un roman întreg. Asemenea oameni găsim cu duzina.
Înteleptul Solomon spune:"Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui" . Adică bunătatea trebuie să fie o virtute caracteristică a noastră , care să se vadă în toate împrejurările. Ce bunătate e aceea care se arată la un om numai în împrejurările bune şi cum a fost pus la încercare mai grea , ea nu mai are nici un răsunet. Ba mai mult chier mielului de ieri i se văd dinţii fioroşi de mistreţ.
Domnul Isus a trăit, s-a jerfit prin această virtute. Când i s-a făcut cea mai crudă răutate sub soare, El stălucea în apogeul bunătăţii când spunea blând cuvintele: "Tată iartă-i că nu ştiu ce fac!"
Dece noi cum ne+a ofensat cineva facem posibilă apariţia eului rău din noi? Cum ne-a călcat cineva pe bătătură, suntem gata să pogorâm asupra lui toate tunetele şi trăznetele ca ucenicii Domnului când cereau foc din cer asuprea Samaritenilor.
Dacă mâna ta nu e legată de inimă atunci când daruieşti, când mângâi sau când îmbărbătezi, orice conţinut al bunătăţii dispare.
Bunătatea trebuie să respire în fiinţa noastră ca parfumul într-o floare, pentru că ea este una din cele sapte roade ale Duhului Sfânt.Gal.5:22 Adică:
Fructul Duhului Sfânt
(Va urma ..partea II-a.)
Publicat în " Îndrumatorul crestin" din 1 febr.1947
sâmbătă, 21 august 2010
vineri, 20 august 2010
Lecţunile Şcoalei Duminecale -întocmite de Petre Popovici
Lecţia 33 Duminecă 15 Aug. 1948
Dependenţa noastră de natură
Text Ps. 104 : 14-35 , Matei 6: 25-34
Cuvântul de aur "Uitaţi-vă la păsările cerului... Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte" Mat.6:26
INVĂŢĂTURI. Dumnezeu poartă de grijă.Încă de la început se vede clar acest lucru.Dumnezeu prin natură a procurat hrana omului, animalelor şi păsărilor. Toate Te aşteaptă...îţi deschizi Tu mâna, ele se satură, spune psalmistul. De aceea Domnul Isus învaţă pe ucenici să nu se frământecu îngrijorările. Ele nuaduc nici unbine sufletului nostru, ci arată necredinţa în Dumnezeu.Copiii întotdeauna lasă pe tatăl lor să îngrijească de ei. El conduce şi
binecuvintează natura.
LUCRAREA NOASTRĂ. A te încrede în Dumnezeu însă nu înseamnă a lenevi."Când răsare soarele omul iese la lucrul său şi la munca lui până seara" , spune psalmistul . Grija lui Dumnezeu nu exclude munca noastră, frământarea noastră cu îngrijorările. Biblia nu încurajează lenea. Ea spune clar "Cine nu vrea să lucreze nici să nu manânce" 2 Tesal.3:10
"Cine seamănă puţin, puţin va secera, iar cine seamănă mult, mult va secera" 2 Cor.9:6.
Adam a fost aşezat în Eden tocmai ca să lucreze Ge.2:15. Omul este acela care trebuie să samene, iar Dumnezeuface să crească Ps.104:14, 65:9,10 1 Cor.3:7 omul trebuiesă muncească şi atunci Dumnezeu poate să-i binecuvinteze munca lui.
DEPENDENŢA NOASTRĂ. Privind lucrurile la suprafaţă se pare că noi depindem de natură. Şi totuşiea nu edecât în chip aparent. Natura nu e în stare să ne dea ce ne trebuie, decât numai în măsura în care Dumnezeu o binecuvintează.
Natura e doar canalul prin care El îşi revarsă darurile sale, pentru noi.Belşugul nu atârnă numai de lucrul nostruci şi de binecuvântările Lui. Trebuie să fie o conlucrareîntre om şi Dumnezeu. Căci omul poatesemăna mult, dar dacă El nu dă ploaie, n-are ce secera. Sau chiar
dacă e ploaie şi este rod îmbelşugat, dacă El trimite grindina , roşeaţa în grâu, sau lăcustele, oare nu e munca noastră zadarnică Dependenţa noastră trebuie să fie "în totul totului tot, numai în Domnul"( Deut.18:13). În atârnare de El şi fiind deplin încredinţaţi că El binecuvintează munca să fim harnici, muncitoriatît în cele pământeşti cât şi în cele spirituale pentru fericirea noastră şi binele celor din jurul nostru.
INTREBĂRI.1. Prin ce se vede purtarea de grijă a lui Dumnezeu? 2.Dacă se îngrijeşte Dumnezeu de om, mai este necesar ca omul să lucreze? 3.Ce spune Biblia în privinţa aceasta? 4. Ce e natura pentru noi 5. De cine trebuie să depindem noi?
Dependenţa noastră de natură
Text Ps. 104 : 14-35 , Matei 6: 25-34
Cuvântul de aur "Uitaţi-vă la păsările cerului... Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte" Mat.6:26
INVĂŢĂTURI. Dumnezeu poartă de grijă.Încă de la început se vede clar acest lucru.Dumnezeu prin natură a procurat hrana omului, animalelor şi păsărilor. Toate Te aşteaptă...îţi deschizi Tu mâna, ele se satură, spune psalmistul. De aceea Domnul Isus învaţă pe ucenici să nu se frământecu îngrijorările. Ele nuaduc nici unbine sufletului nostru, ci arată necredinţa în Dumnezeu.Copiii întotdeauna lasă pe tatăl lor să îngrijească de ei. El conduce şi
binecuvintează natura.
LUCRAREA NOASTRĂ. A te încrede în Dumnezeu însă nu înseamnă a lenevi."Când răsare soarele omul iese la lucrul său şi la munca lui până seara" , spune psalmistul . Grija lui Dumnezeu nu exclude munca noastră, frământarea noastră cu îngrijorările. Biblia nu încurajează lenea. Ea spune clar "Cine nu vrea să lucreze nici să nu manânce" 2 Tesal.3:10
"Cine seamănă puţin, puţin va secera, iar cine seamănă mult, mult va secera" 2 Cor.9:6.
Adam a fost aşezat în Eden tocmai ca să lucreze Ge.2:15. Omul este acela care trebuie să samene, iar Dumnezeuface să crească Ps.104:14, 65:9,10 1 Cor.3:7 omul trebuiesă muncească şi atunci Dumnezeu poate să-i binecuvinteze munca lui.
DEPENDENŢA NOASTRĂ. Privind lucrurile la suprafaţă se pare că noi depindem de natură. Şi totuşiea nu edecât în chip aparent. Natura nu e în stare să ne dea ce ne trebuie, decât numai în măsura în care Dumnezeu o binecuvintează.
Natura e doar canalul prin care El îşi revarsă darurile sale, pentru noi.Belşugul nu atârnă numai de lucrul nostruci şi de binecuvântările Lui. Trebuie să fie o conlucrareîntre om şi Dumnezeu. Căci omul poatesemăna mult, dar dacă El nu dă ploaie, n-are ce secera. Sau chiar
dacă e ploaie şi este rod îmbelşugat, dacă El trimite grindina , roşeaţa în grâu, sau lăcustele, oare nu e munca noastră zadarnică Dependenţa noastră trebuie să fie "în totul totului tot, numai în Domnul"( Deut.18:13). În atârnare de El şi fiind deplin încredinţaţi că El binecuvintează munca să fim harnici, muncitoriatît în cele pământeşti cât şi în cele spirituale pentru fericirea noastră şi binele celor din jurul nostru.
INTREBĂRI.1. Prin ce se vede purtarea de grijă a lui Dumnezeu? 2.Dacă se îngrijeşte Dumnezeu de om, mai este necesar ca omul să lucreze? 3.Ce spune Biblia în privinţa aceasta? 4. Ce e natura pentru noi 5. De cine trebuie să depindem noi?
ÎNDRUMĂTORULUI CREŞTIN Autor: Mihuţ Gheorghe din Gepiş Bihor
Tu, îndrumător creştin
În noapte luminător,
Du Pace celor din chin...
Poartă steag biruitor.
Luptă greu şi mergi viteaz,
Chiar când vezi că slabii plâng
Şi când unii dorm, stai treaz...
Leii toate'n lupte'nfrâng...
Grea menire ţi-ai ales,
Pentru bieţii peregrini.
Lovituri primivei des,
Câteodată, poate spini...
Mâini fară piroane nu-s
Şi nici frunţi fără de spini,
Dacă merg după Isus,
Cei ce se numesc creştini!
(Publicată în Îndrumătorul crestin din 15 iunie 1948)
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)