"Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui" Prov.19:22
Bunătatea. Un cuvânt plăcut! Nu ştiu dacă a putut cineva să cuprimdă măreţia acestui cuvânt. Rostirea lui parcă cuprinde tot ce e mai sublim şi dulce. Tonalitatea lui ne dă tot ce e mai fermecător pe acest pământ. Faimosul compozitor Beethoven spunea:"Nu cunosc alt semn al superiorităţii umane decât bunătatea". Regele David i-a dedicat cele mai frumoase ode din lume.
Arătându-i măreţia exclamă: "Bunătatea Ta - Doamne - se înalţă mai pe sus de ceruri".Descriindu-i hotarele fără margini spune:"Bunătatea Domnului umple tot pământul". Gustându-i dulceaţa ne îndeamnă "Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul".
Negăsind alte culmi mai înalte decât acelea"mai presus de ceruri" , ne arată triumful bunătăţii, prin arcul de triumf ce-l formează întâlnindu-se cu credincioşia."Când bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută"! Ps.85:10
Poate cineva găsi imagini mai expresive pentru bunătate? Coborând de pe aceste culmi inalte ale bunătăşii, în această lume unde este atâta ură, atâta calomnie, invidie, egoism, duşmănie şi certuri,
aici unde abia i se audescumpul ei glas, te întrebi oare este în lumea noastră bunătate_ Cine-i înţelege sensul_- Acolo unde-o găsim în Biserica creştină ea este o adevărată floare de un miros plăcut. Dar ce este oare bunătatea_ Înţeleptul Solomon ne spune căea "face farmecul unui om" acolo unde e cultivată. Când am căutat să aflu mai adânc înţelesul acestei virtuţi pe tărâmul vieţii creştine, am aflat că bunătatea este mai întâi :
Expresia unei fiinţe renăscute
Ea apare cu prima rază divină ce inundă fiinţa noastră. Prima floare a unei inimi curate şi renăascute: primul rod al unui suflet neprihănit. Prin aceste semne se remarcă prima ei manifestare. Omul renăscut îşi însuşeşte în mod spontan această virtute. Inima lui devine cu totul alta, capătă gingăşia sfinteniei despre care vorbeşte Mântuitorul când spune: "Ferice de cei cu inima curată căci ei vor vedea pe Dumnezeu". Bunătatea e semnul originii noastre, prin care devenim fiii ai Tatălui divin şi unde culegem urma paşilor lui Isus, "trăind cum a trăit El". Ioan 2:6
De aceea ea nu poate fi cultivată decît în grădina sufletului complet predat şi mîntuit prin har. Acolo unde ea Acolo unde ea e cultivată, Dumnezeu e viu în sufletul omului renăscut , pentrucă El e sigurul bun "Bunul".Summum bonum-ul pe care-l scrutau filozofii din vremile apuse. Bunătatea deci e un atribut al Dumnezeirii : Iyvorul ei e însuşi Dumnezeu din care emană.
Deaceea în niciun caz ea nu poate fi o calitate a omului făţarnic, în inima căruia mai are rădăcini viclenia, ci ci numai a omului "nou născut". Duhul sfânt are puterea transformatoare şi de conservarea bunătăţii în sufletul noastru. Oriunde e numai aparentă nu durează mult.Ea nu trăiaşte numai prin gesturipline de laudă sau expresii reci ci prin adevărate fapte ale dragostei. Adeseori vad oameni care-şi trâmbiţează caşitatea bunătăţii, dar vai de ce scurtă durată şi seacă e în asemenea cazuri. E tot aşa de falsă ca sfinţenia fariseului din pilda Mântuitorului. Aproape nici nui s-a văzut aparenţa şi el făcea din ea un roman întreg. Asemenea oameni găsim cu duzina.
Înteleptul Solomon spune:"Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui" . Adică bunătatea trebuie să fie o virtute caracteristică a noastră , care să se vadă în toate împrejurările. Ce bunătate e aceea care se arată la un om numai în împrejurările bune şi cum a fost pus la încercare mai grea , ea nu mai are nici un răsunet. Ba mai mult chier mielului de ieri i se văd dinţii fioroşi de mistreţ.
Domnul Isus a trăit, s-a jerfit prin această virtute. Când i s-a făcut cea mai crudă răutate sub soare, El stălucea în apogeul bunătăţii când spunea blând cuvintele: "Tată iartă-i că nu ştiu ce fac!"
Dece noi cum ne+a ofensat cineva facem posibilă apariţia eului rău din noi? Cum ne-a călcat cineva pe bătătură, suntem gata să pogorâm asupra lui toate tunetele şi trăznetele ca ucenicii Domnului când cereau foc din cer asuprea Samaritenilor.
Dacă mâna ta nu e legată de inimă atunci când daruieşti, când mângâi sau când îmbărbătezi, orice conţinut al bunătăţii dispare.
Bunătatea trebuie să respire în fiinţa noastră ca parfumul într-o floare, pentru că ea este una din cele sapte roade ale Duhului Sfânt.Gal.5:22 Adică:
Fructul Duhului Sfânt
(Va urma ..partea II-a.)
Publicat în " Îndrumatorul crestin" din 1 febr.1947
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu