Slujirea cauzei sfinte cu credincioşie şi deplină sinceritate înseamnă o dăruire de sine, e ţâşnirea dragostei lucrătoare izvorâtă din dragostea lui Dumnezeu, e ardoarea vie a lăuntrului în jurul zelului, al devotamentului sacru , e acea tainică şi adâncă împlinire a puterilor sufleteşti personale cu dragostea şi harul lui Dumnezeu.El cheamă pe unii la binecuvântata slujbăde a fi propovăduitori ai adevărurilor sfinte, crainici ai împăcării prin jertfa de la crucea Golgotei. Şi această chemare sfântă e clară în sufletul acestor " prea aleşi " . Ei simţesc ceea ce s-a profeţit şi confirmă despre Domnul Isus Hristos în cuvintele: "Râvna pentru casa Ta mă mănâncă"(Ps.69:9, şi Ioan 2:1) . Ei au identificat clar pentru ei alegerea Celui Prea Înalt, pietate ce se dedică slujbei. Aceştia ajung să fie "trimişii Bisericilor şi fala lui Hristos", cum minunat o numeşte Pavel, apostolul.
Cu gândul la ei, la aceşti oameni, cu imaginea lor în mintea mea, scriu aceste rânduri spre a sublinia din nou nobila lor menire.
O, vouă puşi deoparte şi înveşmântaţi cu har dumnezeiesc, vouă celor plini de dragul păcii, al iubirii şi înfrăţirii, fie că sunteţi bătrâni cu capul alb ca lâna, sau tineri îmbujoraţi la faţă, vouă vă e aşezată sarcina de a fi prins viaţa şi prin munca voastră fala lui Hristos!
Cum ajung aceşti oameni, risipiţi în furnicare de lume sau sătuleţele pitite după deal să fie aleşii lui Hristos?
Întîi ei pot şi trebuie să aibă
Sfinţenia vieţii
Chipul blând, inspirator, în pace, luminător de viaţă şi încălzitor de inimi, al Mântuitorului, trebuie să apară în trezirea lor de fiecare zi.
Să nu uităm că viaţa lor trebuie să dovedească că lucrarea harului e adevărată. O propovăduire care nu e aplicată nici în viaţa celui ce o face nu are valoare. Ei nu sunt numai împărtăşitori ai adevărului, ci şi a trăirii vieţii, modele de rodnicie a învăţăturii sfinte. În chipul trăirii lor trebuie să apară senin şi divinul chip al Aceluia care " a luat chip de rob şi s-a făcut asemenea oamenilor".
Frumuseţea acestei virtuţi să fie inspiraţia vie şi puternică, mireasmă plăcută, slova de epistole a lui Hristos.
Ei trebuie să fie zori de ziuă, un mărgăritar, o floare. Cel ales nu se pătează cu patimi rele, cu porniri de fiară, cu beţie, ură, vorbă rea sau murdară, minciună. Draiul lui e rouă, e lucire de adevăr, e dragoste curată de frate întru Hristos. Lumina caldă a trăirii curată nu amurgeşte, ci ea creşte ca a soarelui la amiază.
Să adăugăm că viaţa sfântă înfăţişează imaginea urmaşilor lui Hristos. Credinţa în toată vâltoarea focului ei nu are nici o valoare reală, dacă cei care se afirmă că o au nu o înfăţişează, nu o prezintă vederii.
Viaţa celor chemaţi, şi împreună cu ei a tuturor celor credincioşi, trebuie să ne ofere privitorilor văzuţi şi nevăzuţi icoana frumoasă a sfinţeniei o adevărată desfăşurare de virtuţi puse în slujba înfrăţirii şi a păcii, apropovăduirii binelui în lume. Aceştia trebuie să trăiască viaţa pământească a Fiului întrupat.
Omenirii nu-i trebuie portrete vechi, icoane de sfinţi din alte vremi, figuri din cărţi cu slove prăfuite, ci apostoli care trăiesc, care împărtăşesc viaţa şi sunt albi ca neua şi limpezi ca izvorul. Şoapta tainică de veacuri, din unda vieţii se desprinde îngânând parcă şi azi cuvintele:
"Fi scrisoare sfântă scrisă
Chiar de mâna dulce-a lui Isus!"Şi experienţa a arătat că o viaţă sfântă e o binecuvântare pentru societate. A plivi cu grijă toate patimile şi pornirile rele , ca viaţa să-ţi fie o sărbătoare, şi a încălzi binele, înseamnă să aduci o primăvară pentru cei ce sunt prinşi de vârtejul slăbiciunilor omeneşti.Nu se îmbucură ferice, ca de o apărare vie, ca de un ceresc bine, cel ce şchioapătă pe calea vieţii apropiindu-se de tine? Nu dă oare traiul tău curat, cinstit, loial, avânt la fapte mari, gingăşie dulce, înseninare-n zâmbet, celui ce păşeşte la pas cu tine pe cărarea vieţii? Poţi oare măsura în vorbe, zugrăvi în cuvinte dragostea de viaţă, bucuria netulburată ce o poate ce o poate răsări exemplul tău de purtare, de sfântă armonie? Şi tu alesule al Domnului, poţi fi cum glăsuieşte poetul: "unul îşi strânge sub bolta lui şirag de stele". Fi-vei oare, tu fratele meu în Domnul, prin sfinţenia ta acel om?
Adoua cale de a ajunge ales a lui Hristos e:
Iubirea caldă
Mântuitorul a fost un semănător de iubire, El a împărţit-o cu dărnicie, a risipit-o chiar. Şi El vrea ca aleşii Săi să-I fie fală în răspândirea de iubire.
Vă rog să observaţi că iubirea e o rouă cerească. Ura face ravagii, prăpăd şi moarte. Iubirea alină, tămăduieşte şi redă viaţa. Sub flamura iubirii renaşte viaţa, frumosul, bucuria, cântul , poezia. Cum răsar florile la soare, cum se înalţă şi dau farmec, mireasmă şi parfum în aer, aşa iubirea desmorţeşte viaţa, înfrăgezeşte palidul, îmbucură pe cel copleşit de griji.
Ai simţit tu lângă tine, în întristarea ta o mână caldă, plină de iubire? Desluşit-ai tu raza de tainică putere ce ţi s-a furişat ăn suflet dintr-un suflet cu iubire?
Iarăşi, să mai însemnăm că iubirea e cheagul înfrăţirii. Semenul tău care te iubeşte şi ţi-a dovedit-o nu cu vorbe, ci cu fapte, îmbracă în ochii tăi o altă înfăţişare, apare un frate bun, cu tine. Să fie oare în lumea asta vre-o altă taină de înfrăţire mai sigură, mai simplă ca iubirea? Încearcă-i tu, fratele meu de credinţă şi de slujbă, să fi prin iubire asemeni lui Hristos? Nu vrei ca sus, în ceruri, printre cetele de îngeri, numele tău, fiinţa ta, lucrarea ta, să fie plăcută mântuitorului? Şi cale-i foarte simplă. Să izgoneşti din tine ura, să îndrîgeşti iubirea şi să iubeşti pe oameni.
Şi cred drept o încununare gândul că iubirea întronează pacea. Poate fi oare luptă, hărţuială şi război, acolo unde e iubire de oameni? Poţi oare tu cel ce te apleci cu drăgălăşenie peste leagăn să-ţi simţi odorul, să împrăşti moarte şi să lipseşti copiii de tată şi să-i sti că sunt orfani? Poţi săgeta un frate? Nu te înfioară gândul că fapta ta înneacă-n plâns o mamă îmbătrânită sau o tânără soţie? Şi n-ai tu iubire omenească pentru astfel de fiinţe? Iubirea ne aduce calde îmbrăţişări cu fratele nostru şi împreună vrem să trăim în pace, ca loc avem sub soare. Să ornamentăm viaţa si activitatea noastră cu cuvintele lui Hristos, Mântuitorul: "Fericiţi sunt făcătorii de pace că ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu". Da, ei sunt fala lui Hristos.
A treia cale de a deveni asemeni lui Hristos e:
Munca cinstită
Leneşii nu se pot înşirui pe urmele Mântuitorului; ei n-au loc în cer. Viaţa e aşa urzită ca omul să muncească, "În sudoarea frunţii tale îţi vei câştiga pâinea..." a spus Domnul şi aceasta a rămas lege veşnică în omenire.
Spre a fi fală , prin muncă, ea trebuie să fie făcută cu bucurie. Slujba să-ţi fie o melodie, un cânt; care să îmbucure pe cei din jur.
Vesel la privire, senin la faţă, cu sclipiri de viaţă în ochi, cu dulceaţă în vorbe, fi plin de bucurie, fratele meu scump la locul tău de muncă!
"Nebiruit e omul ce luptă cu credinţă
El ştie că pe lume nimic zadarnic nu-i"
Apoi munca trebuie făcută cu interes. Ai cugetat vreodată de ce viaţa e arătată în Biblie ca o trudire în vie, ca o zi de semănat sau de secerat, cu rod sau în zadar, ca o luptă, ca o alergare, etc.? Eşti un secerător? Sârguieşte în lanul cu spice înalte, din zori, pe când e încă e umed de răsuflu aurorii, şi vei aduna grămadă snopi de aur. Eşti semănător? Păşeşte în ţarină pe brazda neagră şi aruncă sămânţa după vânt.
" Trudeşte, făcătorul de bine
Veni-vor roiuri alţii după tine,
Şi vor culege rodul, bogăţia."
Aşa poetiza Vlahuţă , şi aşa e spiritul Evangheliei lui Hristos, Mântuitorul. Nu cânţi tu la biserică împreună cu fraţii, acea a noastră frumoasă cântare:
" Semănaţi în inimi şi de-ar fi ca drumul
Ori pietros pământul unde semănaţi
Totuşi vor cădea şi pe pământul cel bun
Şi-apoi din rod însutit o să gustaţi."
Împlinirea Cuvântului Domnului, în toate lucrările şi activităţile arătate de ea, atrage după sine, te învredniceşti de a fi ales a lui Hristos. Şi poate fi o glorie mai mare, mai dorită?
Câţi din noi cei de azi, sunt aleşii lui Hristos? Întrebarea e simplă, dar ea cere să fim severi, necruţători şi sinceri. Vor tece anii, în cadenţa lor tăcută, şi îmbătrâniţi ne vom culca în ţărână iar dincolo în lumea luminii şi a vieţii ne vom descoperi pe noi că fost-am un plestem sau o binecuvântare; o ocară sau o cinste a lui Hristos.
(Publicat în Îndrumătorul Creştin Baptist din ian-febr.1955)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu