- Marcu 1:1-8 -
"Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape" a fost strigătul care a răsunat ca o trâmbiţă de arhanghel, în pustiul neprietenos al Iudeii, trezind pe cei ce se numeau "fiii lui David" din toropeala ce îi cuprinsese de veacuri.
Un strigăt cu totul neobişnuit, deosebit de monotoanele discursuri ce puteau fi auzite în fiecare Sabat în sinagogi.
Hotărât lucru, Ioan Botezătorul era un om neobişnuit, tot atât de neobişnuit ca si mesajul pe care îl prezenta. Pe cât de adevărat este faptul că poporul ales al Vechiului Testament aştepta cu înfrigurare vremurile Mesiei, tot atât de adevărat este şi faptul că nici unul din ei nu se aştepta ca prologul mesianic să fie legat de vocea care se auzea ca un tunet dinspre pustiu.
Persoana lui Ioan Botezătorul, acest Ilie al timpurilor noi, oferă bogate surse de meditaţii, de reflecţii, de inspiraţie, pentru o viaţă închinată pe de-a-ntregul Celui pe care-L propovăduia. Să ne oprim la câteva contraste strâns legate de acest luceafăr al dimineţii harului, din a căror confruntare omul nostru lăuntric nu va avea decât de câştigat.
E deosebit de interesat a observa faptul că Ioan Botezătorul, deşi predica în pustiu, totusi lumea alerga la el. Un ţinut întreg în frunte cu locuitoriicapitalei, sunt captivaţi de propovăduirea prorocului arât de neobişnuit, şi transformă pustiul într-o mare de capete, sorbind cu nesaţ primii stropi din ploaia harului, ce avea să se reverse din belşug prin "Mielul lui Dumnezeu" ce avea să vină.
A reuşi să atragi în pustiu un auditoriu format din mii de suflete, e o performanţă ce nu putea fi obţinută decât aducând lumii un mesaj cu adevărat dumnezeiesc. Ioan nu predica nici în sinagogi, nici în pieţe şi nici în marea curte a Templului, ci îşi alege ca tribună asâncile pustiului.
E aici "mâna lui Dumnezeu". Ce concluzie binecuvântată ne oferă acest contrast! Atunci când ceea ce vrem să oferim sufletelor nemântuite nu e altceva decât adevărul Evangheliei Domnului Isus Hristos, aceasta indiferent de cadrul exterior, va aduce roadă.( Isaia 55:10,11)
Într-adevăr, "Omul sfinţeşte locul".
Cât de grăitoare e realitatea că Ioan deşi era îmbrăcat foarte sărăcăcios şi hrana lui zlnică atât de simplă şi totuşi propovăduirea lui e deosebit de pătrunzătoare, plină de miez. Proverbul atât de bine cunoscut, "haina face pe om", este în acest caz total infirmat, în sensul fericit că cei ce-l ascultă pe Ioan Botezătorul erau într-adevăr fermecaţi, încât ceea ce ieşea de pe buzele lui te cucerea, făcându-te să vezi în cel învelit cu haina de păr de cămilă un heruvim îmbrăcat în haine strălucitoare.
Şi aş vrea să subliniez faptul că secretul predicii lui Ioan nu consta în fraze meşteşugit întocmite , ci-ntr-o vorbire directă,ce corespunde celor mai arzătoare nevoi ale sufletului omenesc. Subiectul lui era mereu acelaşi: pocăinţa, fie că se adresa oamenilor de rând, fie fariseilor, fie ostaşilor, ori chiar împăratului Irod.
Trupul şi-l hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică, dar sufletul era plin de mana dumnezeiască şi adăpat cu apa cea vie într-o asemenea măsură că din însăşi fiinţa lui se revărsau şivoaiele înviorătoare ale veştii că "Împărăţia Cerurilor este aproape"
Aşa dar, cei ce vor învăţa acest secret şi-l vor practica, vor deveni irezistibili în lucrul lor pentru Domnul.
Şi totuşi, dacă noroadele alergau la el cu grămada cu toate că propovăduia în pustie, şi dacă predicile sale erau atât de pline de putere cu toate că nu făceau impresie prin înfăţişarea sa exterioară , aceste succese se datoresc în primul rând şi în cea mai mare măsură Celui Preaânalt, care a turnat în Ioan Botezătorul şi peste lucrarea lui, harul Său bogat.,
Ceea ce aureolează însă în mod deosebit pe el, pe Ioan personal e faptul că deşi îşi atrage admiraţia tuturor, el se umileşte adânc. Mulţimea se întreabă dacă nu cumva este el Hristosul (Luca 3:15 şi un singur cuvânt din partea lui era deajuns pentru a fi gata să-l urmeze şi să înfăptuiască tot ce el le-ar fi cerut.
Pe Ioan însă, succesele nu-l ameţesc, mândria nu-şi găseşte sălaj în fiinţa lui. Conştient de partea ce-i revine în măreţul plan divin cu privire la salvarea omenirii, răspundeprompt noroadelor care-i aşteptau cuvântul cel mare : "... vine Acela care este mai puternic decât mine, şi căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintelor (Luca 3:16).
Ce pildă minunată de smerenie! Ea îl ridică pe propovăduitorul din pustiu pe cele mai înalte culmi ale muntelui sfinţeniei Domnului. Cred că unul din cele mai importante considerente care L-au determinat pe Domnul Isus să spună că " dintre cei născuţi din femei nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul" (Luca 7:28) a fost tocmai această virtute a smereniei cu care era împodobit Pregătitorul drumului Mesiei.
Să rămânem deci la cele smerite (Romani 12:16)
IOAN BULICA
Publicat în Îndrumătorul Creştin Baptist
"Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape" a fost strigătul care a răsunat ca o trâmbiţă de arhanghel, în pustiul neprietenos al Iudeii, trezind pe cei ce se numeau "fiii lui David" din toropeala ce îi cuprinsese de veacuri.
Un strigăt cu totul neobişnuit, deosebit de monotoanele discursuri ce puteau fi auzite în fiecare Sabat în sinagogi.
Hotărât lucru, Ioan Botezătorul era un om neobişnuit, tot atât de neobişnuit ca si mesajul pe care îl prezenta. Pe cât de adevărat este faptul că poporul ales al Vechiului Testament aştepta cu înfrigurare vremurile Mesiei, tot atât de adevărat este şi faptul că nici unul din ei nu se aştepta ca prologul mesianic să fie legat de vocea care se auzea ca un tunet dinspre pustiu.
Persoana lui Ioan Botezătorul, acest Ilie al timpurilor noi, oferă bogate surse de meditaţii, de reflecţii, de inspiraţie, pentru o viaţă închinată pe de-a-ntregul Celui pe care-L propovăduia. Să ne oprim la câteva contraste strâns legate de acest luceafăr al dimineţii harului, din a căror confruntare omul nostru lăuntric nu va avea decât de câştigat.
E deosebit de interesat a observa faptul că Ioan Botezătorul, deşi predica în pustiu, totusi lumea alerga la el. Un ţinut întreg în frunte cu locuitoriicapitalei, sunt captivaţi de propovăduirea prorocului arât de neobişnuit, şi transformă pustiul într-o mare de capete, sorbind cu nesaţ primii stropi din ploaia harului, ce avea să se reverse din belşug prin "Mielul lui Dumnezeu" ce avea să vină.
A reuşi să atragi în pustiu un auditoriu format din mii de suflete, e o performanţă ce nu putea fi obţinută decât aducând lumii un mesaj cu adevărat dumnezeiesc. Ioan nu predica nici în sinagogi, nici în pieţe şi nici în marea curte a Templului, ci îşi alege ca tribună asâncile pustiului.
E aici "mâna lui Dumnezeu". Ce concluzie binecuvântată ne oferă acest contrast! Atunci când ceea ce vrem să oferim sufletelor nemântuite nu e altceva decât adevărul Evangheliei Domnului Isus Hristos, aceasta indiferent de cadrul exterior, va aduce roadă.( Isaia 55:10,11)
Într-adevăr, "Omul sfinţeşte locul".
Cât de grăitoare e realitatea că Ioan deşi era îmbrăcat foarte sărăcăcios şi hrana lui zlnică atât de simplă şi totuşi propovăduirea lui e deosebit de pătrunzătoare, plină de miez. Proverbul atât de bine cunoscut, "haina face pe om", este în acest caz total infirmat, în sensul fericit că cei ce-l ascultă pe Ioan Botezătorul erau într-adevăr fermecaţi, încât ceea ce ieşea de pe buzele lui te cucerea, făcându-te să vezi în cel învelit cu haina de păr de cămilă un heruvim îmbrăcat în haine strălucitoare.
Şi aş vrea să subliniez faptul că secretul predicii lui Ioan nu consta în fraze meşteşugit întocmite , ci-ntr-o vorbire directă,ce corespunde celor mai arzătoare nevoi ale sufletului omenesc. Subiectul lui era mereu acelaşi: pocăinţa, fie că se adresa oamenilor de rând, fie fariseilor, fie ostaşilor, ori chiar împăratului Irod.
Trupul şi-l hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică, dar sufletul era plin de mana dumnezeiască şi adăpat cu apa cea vie într-o asemenea măsură că din însăşi fiinţa lui se revărsau şivoaiele înviorătoare ale veştii că "Împărăţia Cerurilor este aproape"
Aşa dar, cei ce vor învăţa acest secret şi-l vor practica, vor deveni irezistibili în lucrul lor pentru Domnul.
Şi totuşi, dacă noroadele alergau la el cu grămada cu toate că propovăduia în pustie, şi dacă predicile sale erau atât de pline de putere cu toate că nu făceau impresie prin înfăţişarea sa exterioară , aceste succese se datoresc în primul rând şi în cea mai mare măsură Celui Preaânalt, care a turnat în Ioan Botezătorul şi peste lucrarea lui, harul Său bogat.,
Ceea ce aureolează însă în mod deosebit pe el, pe Ioan personal e faptul că deşi îşi atrage admiraţia tuturor, el se umileşte adânc. Mulţimea se întreabă dacă nu cumva este el Hristosul (Luca 3:15 şi un singur cuvânt din partea lui era deajuns pentru a fi gata să-l urmeze şi să înfăptuiască tot ce el le-ar fi cerut.
Pe Ioan însă, succesele nu-l ameţesc, mândria nu-şi găseşte sălaj în fiinţa lui. Conştient de partea ce-i revine în măreţul plan divin cu privire la salvarea omenirii, răspundeprompt noroadelor care-i aşteptau cuvântul cel mare : "... vine Acela care este mai puternic decât mine, şi căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintelor (Luca 3:16).
Să rămânem deci la cele smerite (Romani 12:16)
IOAN BULICA
Publicat în Îndrumătorul Creştin Baptist
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu