În străvechea Carte Sfântă,
Tot citesc şi iar citesc,
Cât de bun a fost pe lume
Blândul Fiu dumnezeiesc!
Refren:
Da-n străvechea Carte Sfântă:
Citesc, citesc şi iar citesc :
Cât de bun a fost Mântuitorul,
Cât de mult El ne-a iubit!
Cum să vină copilaşii,
Toţi la Dânsul i-a chemat,
Şi la pieptul Său îi strânse
Şi cu drag i-a dezmierdat.
Cum El n-a oprit pe nimeni,
Chiar pe cel mai păcătos,
Să s-apropie de Dânsul,
Şi cu toţi a fost milos.
Da-n străvechea Carte Sfântă,
Nu mă satur de citit:
Cât a fost de bun şi dulce,
Cât de mult El ne-a iubit!
---------------
Extrasă din "Cântările Evangheliei" Ediţia 1949

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu