Inima mea tanjeste

FELURITE INIMI

Inimă curată,  Matei 5:8, Ps. 24 : 4
Inimă liniştită, 1 Ioan 3 : 19
Inimă închisă,  1 Ioan 3 : 17
Inimă bună, Iacov 5 : 13
Inimă întreagă, 1 Petru 1 : 22
Inimă rea, Marcu 7 : 21-23
Inimă înşelătoare, Ieremia 17 : 9 
Inimă stricată, Psalmul 101 :5

Inimă îngreuiată, Luca 21 : 34
Inimă trufaşă, Proverbe 16 : 5
Inimă îngâmfată, Psalmul 101 : 5
Inimă împietrită, Exod 7 : 13, Ps. 95 : 8
Inimă nouă, Ezechiel 36 : 26
Inimă străpunsă, Fapte 2 : 37
Inimă deschisă de Domnul, Fapte 16 : 4
Inimă de piatră, Ezechiel 36 :26
Inimă zdrobită şi mâhnită, Ps. 51 :18
Inimă rănită, Ps. 109 : 22
Inimă pricepută, 1 Împăraţi 3 : 9
Inimă luminată, 2 Cor, 4 : 6
Inimă stropită şi curăţită de cugetul rău, Evrei 10 : 22


                                 CONCLUZII

Domnul cunoaşte inimile, Ier. 17:9, Fp.Ap. 1 : 24 
Domnul se uită la inimă, 1 Samuel 16:7
Domnul schimbă inima, 1 Samuel 10:9 
Domnul cere inima, Ieremia 29 : 13
"Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii". Proverbe, 4:23


                                                                              GH: SCHINTEIE


Publicata în "Îndrumătorul Creştin Baptist" din ianuarie 1956

http://www.youtube.com/watch?v=SBfPpaegNg0 

Speranta --Caci toate, toate, toate-s trecatoare

Două pahare

Pe masa unui om bogat, la o serbare,
Stăteau şi discutau cândva două pahare.
La faţă unul era roşu, ca bujorul
Şi era foarte guraliv, amăgitorul.
Iar celălalt curat şi limpede la faţă,
Vorbea încet şi rar ca cel ce dă povaţă.

Paharul plin cu vin zicea cu îngâmfare:
"N-ai vrea să ne-auzim isprava fiecare?"

"Ba da!" Răspunse atunci paharul cel cu apă,
Şi-atâta fu de-ajuns, ca vinul să şi-nceapă;
"De câte ori şi unde, să nu mă-ntrebi vecine,
Doar şti că-s multe-n lume, ce nu merg fără mine:
Banchete şi petreceri şi chefuri câte toate
Au fost întotdeauna  de mine prezidate!
Şi cea mai mândră frunte şi cea mai scumpă-onoare
Plecatu-s-au umile, da! mie la picioare.
Şi regi, ce-ar fi fost gata pentru-o nimica toată
Să-şi apere orgoliu cu-ntreaga lor armată,
Eu fără-mpotrivire i-am doborât sub oală,
Batjocorind coroana de pe-a lor tivgă goală.
Câţi oameni, care o viaţă luptau pentru renume,
Eu  i-am făcut s-ajungă obiect de proaste glume:
La tot ce-a fost soţie şi mamă şi fecioară ,
Eu scrisu-le-am pe frunte:"Desfrâu, ruşine, ocară".
Dar stai, n-am isprăvit-o, căci vraja-mi ruinătoare
N-a doborât doar oameni din cei din lumea mare,
Ci-n multe - multe cazuri din întâmplările dese
Eu dat-am în grămadă şi n-am lovit pe-alese:
Căci trenuri de pe şine şi vase-n fund de mare
Am azvârlit mai multe decât simpla-ntâmplare;
Pentr-un pahar, la care vrea a-şi uita necazul
Unul greşit-a frîna, altu-a greşit macazul.
Şi uite aşa vecine, cu oameni fără doftă
Eu mi-am făcut tot gustul şi-am râs de ei cu poftă.
Si-acum să nu-ţi închipui, c-asemeni isprăvi rare
Sau altele de-acestea au loc doar la-ntâmplare.
O, nu! căci influenţa-mi e mult mai generală,
Căci cei ce-ncep cu vinul ajung la ţuiculeală.
Atunci să vezi vecine, atunci să vezi dezastru,
Râzând de-atâta lume, mă fac, din roşu-albastru.
În câte case oare , intrând cu-a mea putere,
Adus-am sărăcie, ruşine şi durere,
Câte soţii sărmane ajuns-au cerşetoare,
La câţi copii luat-am şi pâine şi suflare,
Căci le-am atras părinţii la două-trei pahare.
Ţi-aş spune mult mai multe, dar vreau să nu te sperii
Văzând aşa deodată cortegiul de mizerii:
Tot ce-i tuberculoză, cât şi epilepsie,
Căci mulţi merg în spitale, iar alţii-n puşcărie:
O, crede-mă vecine, se datorează mie.
Dar tu? Tu ce ispravă făcuşi pe-această lume?
Cu ce putea-vei oare s-ajungi l-al meu renume?"

"E drept", - răspunse scurt , paharul cel cu apă,
Că deşi lumea întreagă din mine se adapă,
Eu n-am făcut vecine, nici o ispravă mare,
Căci,vezi, faptele mele sunt foarte naturale.
Din munte până-n mare eu-nveselesc făptura,
La oameni , vite, păsări: eu le sunt băutura
Şi bând din mine, toate sporesc în cele bune:
Şi omul de la muncă şi mielul din păşune.
Vezi, sunt cuprinse toate de-o lină veselie:
Şi omul care cântă şi pasărea zglobie.
Când m-au băut au toate cugete de bine,
Căci mintea l-i curată şi limpede ca mine.
Tu ce-aduci doar dezastre la trenuri şi vagoane,
Uiţi dar, că eu-s-aceea ce le-am pus în mişcare?
Şi roţile de moară le mişc, - şi-ntreaga viaţă
Deşi-s aşa modestă şi limpede la faţă,
Dar scurta mea lucrare e tot spre fapte bune.
Dar tu aduci doar vicii, blestem şi stricăciune".
......................................................................
....................................................................


Aşa vorbeau - odată - pe-o masă la serbare
Şi-aşa vorbesc şi -acuma vecinele pahare.
         Dar cine le ascultă?...
          -  Iubite-ascultător,
Fereşte-te o viaţă de vinu-amăgitor
Şi de-orice băutură din cele care-mbată,
Şi bea doar apă clară şi bună şi curată.
                                           
                         de S. D.

Publicată în " Îndrumătorul Creştin Baptist " din Ianuarie 1956 Pagina antialcolică

Doamne nu sunt vrednic.

Beţia şi alcolismul

Beţia este abuzul cu voia de băuturi alcolice, numai din plăcere, până la suspendarea volentă a uzului raţiunii, cu neputinţa imediată de a-l redobândi.
Beţia este de două feluri: d e p i n ă  şi  n e d e p l i n ă. Beţia este deplină când ne pierdem cu totul uzul raţiunii, ea este nedeplină, când produce numai o întunecare a raţiunii şi o slăbire a controlului asupra puterilor sufleteşti.

 a) Semnele beţiei depline sunt:

1. a nu putea deosebi binele de rău;
2. a nu ne aminti de cele zise şişi făcute în stare de beţie;
3. a face lucruri neobişnuite, lipsite de pudoare, pe care treji nu le putem face.

  b) Semnele beţiei nedepline sunt:

1. împiedecarea limbii;
2. vederea obiectelor în dublu şi părerea că ele se mişcă;
3. clătinarea pe picioare, şi altele dar fără pierderea uzului raţiunii.

Beţia deplină este păcat de moarte, precum spune Ap.Pavel: "Nici hoţii, nici lacomii, nici beţivii... nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu" (1 Cor. 6:10)
Beţia nedeplină este în sine un păcat uşor; poate deveni însă, un păcat de moarte: din pricina scandalului provocat, a pagubei cauzate familiei sau sănătăţii şi a supărăriice s-ar putea cauya soţiei, copiilor etc.

Păcatele săvârşite în timpul beţiei se impută numai dacă se prevăd. Ofensele şi ănjurăturile se impută,  afară de cele făcute la adresa lui Dumnezeu, care nu trebuie lezatnici în mod material. Nu se ămputăpăcatele facute în timpul beţiei depline, avându-se în vedere starea inconştientă a săvârşitorului. Beţia însă i se împută ca păcat grav.
Este deci , păcat greu a ne lua la întrecere cu cineva la golirea paharelor, prevăzând, că se va îmbăta greu , a-i turna mai des în pahare, prevăyând acelaş rezultat şi a-l îndemna şi a-l sili să bea, expunându-l la îmbătare, chiar dacă am face aceasta din motive de politeţă.
Deprinderea de a bea des băuturi alcolice chiar până la beţie duce la contractarea unei pofte permanente de a bea.  Alcolic se numeşte omul dedat cu totul beţiei.

Alcolismul produce rele destul de mari. Prea multă băutură ruinează corpul, după cum prea multă apă devastează moara, iar prea multă ploaie, distruge ogoarele.
Beţia are un caracter insaţiabil."Vinul însuşi împinge la consumare - spune Vasile cel Mare - în loc de a potoli setea, face să apară în chip necesar o serie nouă. Vinul arde pe beţiv şi-l provoacă să bea tot mai mult"; "dar continuitatea plăcerii toceşte senzaţia".
Vasile cel Mare face următorul portret al beţivului: "Ochii beţivului sunt livizi,   pielea feţei decolorată, respiraţia greoaie, limba încărcată, vorba încărcată, picioarele şovăie ca cele ale copiilor".
Beţia are urmări morale dezastruoase:
  - curajosul devine laş;
  - omul cast neruşinat;
  - omul dreptăţii şi cu bun simţ devine om al nedreptăţii şi lipsit de bun simţ.
Beţivul devine iritabil, certăreţ, schimbător de impresii, îi plac minciunile, lauda, strigă, face scandal, etc.
Nici organismul fizic nu se resimte mai puţin. După beţie capul devine greu,  beţivul devine somnoros, cu ochii împăienjeniţi, cu gâtul uscat şi ars. Care organism oricât de robust ar putea rezista în repetarea beţiei cu astfel de urmări?
Vasile cel Mare consideră pe beţivi mai de plâns decât naufragiaţii, căci pe când aceştia pot învinui marea, vântul şi alte imprejurări, beţivii nu au dreptul să arunce vina pe altcineva. De aceea , Vasile cel Mare numeşte beţia o "băutură a nebuniei"," concurs în care prezidează diavolul şi al cărui premiu este p ă c a t u l".
Alcolismul nu numai că slăbeşte forţele fizice, dar aduce boli grele ca: paralizia, tuberculoza,, afecşiuni ale stomacului, dilirium, tremens, pneumonie, erizipel, etc. Mulţi beţivi mor în case de alienaţi. "Prin nesaţiu mulţi au pierit" zice cu drept cuvânt Sirah(37:34). Ea atacă îndeosebi puterile intelectuale, întunecînd mintea, slăbind memoria, stingând afecţiunile nobile şi generoase şi sporind înclinările rele.
Într-un cuvânt , beţia degradează pe om sub nivelul animalului. Beţivul se tăvăleşte ca un animal murdar în noroi, vorbeşte ca un nebun şi devine râsul copiilor. Pierde într-o singură zi ce câştigă într-o săptămână.
                                    În concluzie
Îmbuibarea şi beţia, departe de a fi păcate uşoare şi inofensive, cum le socotesc unii, sunt prin urmările lor, păcate grave, atît pentru individ cât şi pentru obşte.

                                                      SFATURI BIBLICE
" Domnul a vorbit lui Aron şi i-a zis: "Tu şi fiii tăi împreună cu tine, să nu beţi vin, nici băuturi îmbătătoare". Lev.10:8,9
"Nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care l-aţi primit de la Dumnezeu, şi nu sunteţi ai voştri înşivă? 1Cor.6:19
                                                                                &
"  A pune alcool în corpul omenesc, e ca şi cum ai pune nisip într-un nectar".
                                                                                     Edison

Publicat  în " Îndrumătorul Creştin Baptist"  din ianuarie 1956 - Pagina antialcolică

Maria si Marta.mp4

F e m e i e !...

Sublimă ţi-e menirea şi rolul tău femeie,

Sublimă ţi-e chemarea, pe care Dumnezeu,

Ţi-a dat-o când în suflet, a dragostei scânteie,

Ţi-aprinse'ntâia oară, din Sfântul Duh al Său.

De veacuri tot aceeaşi, iubire şi durere

Ţi-e partea ta să legeni în sânu-ţi ne'ncetat,

De veacuri, cu aceeaşi sublimă mângăiere,

Alungi îndurerarea din sufletu'ntristat.

Femeie!...

Fii duioasă, trăieşte şi lucrează,

Cu dragoste de Domnul, făcând în viaţa ta,

Făclia luminoasă, ce lumea luminează.

Când,  Domnul e lumina, ce-ţi dă puterea Sa.

Ascultă ca Maria, a Domnului chemare,

Lucrează ca Tabita, în lucrul tău cu spor,

Fii pentru toţi din juru-ţi o binecuvântare,

Aceasta ţi-e chemarea...

F ă  b i n e  t u t u r o r!

                          Sanda Moinaru

Publicată în " Îndrumătorul Creştin Baptist " din februarie 1950

Sarbatoarea fanfarei Tulca

Biserica din Tulca - cantare 1

I N A U G U R A R E

Frumoasa zi de 8 iunie 1956 a prilejuit bisericii din Tulca-Oradea, cea mai mare bucurie  de la existenţa ei de mai bine de 60 de ani, când şi-a pus primele aşezări în casa lui Mangrău Teodor care i-a oferit ospitalitatea de a-şi pune bazele începutului.

În această zi de dulce iunie după îndelungate aşteptări în dragoste pentru lucrarea Domnului şi cu credinţa ce şi-a cules roadele răbdării, fraţii tulcani deschid porţile şi uşile celui mai frumos edificiu de rugăciune, ridicat până aici în ţara noastră, a primit pe fraţii şi surorile de aceiaşi credinţă în Domnul Isus, veniţi la marea lor sărbatoare.

Ce minunat a răsunat printre cântece "Al rugii ceas ce dulce-mi eşti" în acel al nouălea ceas al primei dimineti în noua "Casa de rugăciune" curată ca un vas de cristal şi ornamentată cu măiestrie de mâna iscusită a unor fraţi din sânul ei.

A sunat frumos cântarea "Cât de mândră-i Casa Domnului..."  din gurile atâtor fraţi şi surori care în acest ceas nu conteneau a veni până s-a umplut sala la refuz atât la parter cât şi la balcoanele ce-şi încercară prima dată rezistenţa.

Aş fi dorit să reţin de data aceasta primele cuvinte de rugăciune, primele expresi ale inimii , primele cuvinte de mulţumire şi slăvire ale celui ce s-a rugat, şi să le păstrez ecoul, dar mi-au scăpat.

Bătrânului pionier al Evangheliei de pe acele meleaguri Vicaş Mihai i se dă conducerea înălţătoarei ore de rugăciune, care cu lacrimi de bucurie în ochi îşi ascultă ecoul cuvintelor profunde şi răspicate în timp ce citeşte Cuvântul Domnului ca un psalm de rugăciune inspirat din textul din Geneza 28: 10-22, din care pronunţă pentru însufleţirea asistenţei în rugăciune cuvintele:" Cu adevărat Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut.. Aici este Casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!"

...............................................................................................

Programul se desfăşoară sub conducerea lui Nicolae Covaci, păstorul bisericii din Oradea şi vicepreşedinte al Comunităţii, începe cu imnul coral "Doamne mare Te slăvim" însufleţind întreaga asistenţă.

Corul bisericii locale intoneză imnul  "O Doamne bun!"

Se dă citire textului care începe cu înălţătorul Psalm 84 ale cărui cuvinte produce ecou înălţător în toate inimile:

"Cât de plăcute sânt locaşurile Tale, Doamne... Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului.

Ah ! altarele Tale Doamne...

Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta!"...

Se completează cu textul din Epistola către Evrei Cap. 3:1-6 din care se subliniază de către vorbitor ca subiect al celebrării cuvintele:" Casa lui Dumnezeu suntem noi!"...

După rugăciunea de cerere rostită de fratele Craioveanu Vichente vicepreşedintele comunităţii de Timişoara, urmează melodii înălţătoare intonate de fanfară şi cor.

Fratele Bora Ion pastorul bisericii facând o scurtă dare de seamă asupra lucrării de construire arată că lucrarea începută la 2 oct. 1954 cu braţele fraţilor în mod voluntar se încunună azi cu inaugurarea Casei de Rugăciune a cărei interior e deja gata şi accesibil serviciilor cultice.
Fratele îndreaptă privirile fraţilor în semn de multumire spre cuvintele ce ornamentauviu pe peretele dintre cei doi stâlpi de podoabă deasupra baptisterului:"PÎNĂ AICI NE-A AJUTAT DOMNUL"  1 Sam.7:12
A urmat rostirea primei predici de către semnatarul acestor rânduri care referindu-se la textul citit şi-a arătat în mod demonstrativ gândul înalt şi sfânt cuprins în cuvintele din Evrei 3:6 " Casa Lui suntem noi"  .. la ce înălţime trebuie să se ridice biserica lui Hristos ca să poată păstra până la sfârşit încrederea nezguduită ca fraţii sfinţi care au parte de "chemarea cerească" să-şi aţintească" privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturişirii noastre adică Isus.
 ............................................................................................................

Predica următoare este rostită de fratele profesor I.R. Socaciu, care referindu-se deasemenea la textul citit, reia subiectul arătând ascultătorilor şi mai cu seamă bisericii locale că rămânerea în "Casa lui Dumnezeu" care trebuie să fim noi, e condiţionată de o inimă curată, căci apostolul care ne-a vorbit în textul citit continuă să ne atragă atenţiunea mai sus astfel:"Luaţi seama dar fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.."
Înainte de încheierea programului de dimineaţă fr. Vicaş Teodor, preşedintele Uniunii, face comunicări fraţilor exprimându-şi bucurie ce a simţit-o la serbarea de închiderea anului şcolar 1955-1956 la Seminar, ce s-a sărbătorit în ziua de 27 mai la Bucureşti, de unde vine însoţit de fratele redactor.
Aduce frăţietăţii salutări de pretutindeni şi mai cu seamă a fraţilor delegaţi care au plecat la Congresul fraţilor baptişti din Germania  fr.Bălgrădeanu C. şi Gh. Teutsch, de care s-a despărţit la plecare în ziua de 29 mai a.c.
Îşi exprimă bucuria ce o simte participând la o serbare atât de frumoasă, când cultul nostru exprimă prin noul edificiu ce se inaugurează de fraţii din Tulca, libertatea garantată de statul democrat-popular, în exercitarea cultului nostru.
Rugăciunea de inchidere a fost rostită de fr.Gheorghe Dumitru, păstorul bisericii din Tăuţ-Oradea iar "Benedicţia" de fr.I.R.Socaciu
Corurile participante, unite sub conducerea vechiului dirijor Ţăran Florian din Girişul Negru, intonează măreţul imn: "Mărire Tie Isuse".


...........................................................................................................
Publicat în "Îndrumătorul Creştin Baptist" din Iulie 1956