Două pahare

Pe masa unui om bogat, la o serbare,
Stăteau şi discutau cândva două pahare.
La faţă unul era roşu, ca bujorul
Şi era foarte guraliv, amăgitorul.
Iar celălalt curat şi limpede la faţă,
Vorbea încet şi rar ca cel ce dă povaţă.

Paharul plin cu vin zicea cu îngâmfare:
"N-ai vrea să ne-auzim isprava fiecare?"

"Ba da!" Răspunse atunci paharul cel cu apă,
Şi-atâta fu de-ajuns, ca vinul să şi-nceapă;
"De câte ori şi unde, să nu mă-ntrebi vecine,
Doar şti că-s multe-n lume, ce nu merg fără mine:
Banchete şi petreceri şi chefuri câte toate
Au fost întotdeauna  de mine prezidate!
Şi cea mai mândră frunte şi cea mai scumpă-onoare
Plecatu-s-au umile, da! mie la picioare.
Şi regi, ce-ar fi fost gata pentru-o nimica toată
Să-şi apere orgoliu cu-ntreaga lor armată,
Eu fără-mpotrivire i-am doborât sub oală,
Batjocorind coroana de pe-a lor tivgă goală.
Câţi oameni, care o viaţă luptau pentru renume,
Eu  i-am făcut s-ajungă obiect de proaste glume:
La tot ce-a fost soţie şi mamă şi fecioară ,
Eu scrisu-le-am pe frunte:"Desfrâu, ruşine, ocară".
Dar stai, n-am isprăvit-o, căci vraja-mi ruinătoare
N-a doborât doar oameni din cei din lumea mare,
Ci-n multe - multe cazuri din întâmplările dese
Eu dat-am în grămadă şi n-am lovit pe-alese:
Căci trenuri de pe şine şi vase-n fund de mare
Am azvârlit mai multe decât simpla-ntâmplare;
Pentr-un pahar, la care vrea a-şi uita necazul
Unul greşit-a frîna, altu-a greşit macazul.
Şi uite aşa vecine, cu oameni fără doftă
Eu mi-am făcut tot gustul şi-am râs de ei cu poftă.
Si-acum să nu-ţi închipui, c-asemeni isprăvi rare
Sau altele de-acestea au loc doar la-ntâmplare.
O, nu! căci influenţa-mi e mult mai generală,
Căci cei ce-ncep cu vinul ajung la ţuiculeală.
Atunci să vezi vecine, atunci să vezi dezastru,
Râzând de-atâta lume, mă fac, din roşu-albastru.
În câte case oare , intrând cu-a mea putere,
Adus-am sărăcie, ruşine şi durere,
Câte soţii sărmane ajuns-au cerşetoare,
La câţi copii luat-am şi pâine şi suflare,
Căci le-am atras părinţii la două-trei pahare.
Ţi-aş spune mult mai multe, dar vreau să nu te sperii
Văzând aşa deodată cortegiul de mizerii:
Tot ce-i tuberculoză, cât şi epilepsie,
Căci mulţi merg în spitale, iar alţii-n puşcărie:
O, crede-mă vecine, se datorează mie.
Dar tu? Tu ce ispravă făcuşi pe-această lume?
Cu ce putea-vei oare s-ajungi l-al meu renume?"

"E drept", - răspunse scurt , paharul cel cu apă,
Că deşi lumea întreagă din mine se adapă,
Eu n-am făcut vecine, nici o ispravă mare,
Căci,vezi, faptele mele sunt foarte naturale.
Din munte până-n mare eu-nveselesc făptura,
La oameni , vite, păsări: eu le sunt băutura
Şi bând din mine, toate sporesc în cele bune:
Şi omul de la muncă şi mielul din păşune.
Vezi, sunt cuprinse toate de-o lină veselie:
Şi omul care cântă şi pasărea zglobie.
Când m-au băut au toate cugete de bine,
Căci mintea l-i curată şi limpede ca mine.
Tu ce-aduci doar dezastre la trenuri şi vagoane,
Uiţi dar, că eu-s-aceea ce le-am pus în mişcare?
Şi roţile de moară le mişc, - şi-ntreaga viaţă
Deşi-s aşa modestă şi limpede la faţă,
Dar scurta mea lucrare e tot spre fapte bune.
Dar tu aduci doar vicii, blestem şi stricăciune".
......................................................................
....................................................................


Aşa vorbeau - odată - pe-o masă la serbare
Şi-aşa vorbesc şi -acuma vecinele pahare.
         Dar cine le ascultă?...
          -  Iubite-ascultător,
Fereşte-te o viaţă de vinu-amăgitor
Şi de-orice băutură din cele care-mbată,
Şi bea doar apă clară şi bună şi curată.
                                           
                         de S. D.

Publicată în " Îndrumătorul Creştin Baptist " din Ianuarie 1956 Pagina antialcolică