Inima mea tanjeste

FELURITE INIMI

Inimă curată,  Matei 5:8, Ps. 24 : 4
Inimă liniştită, 1 Ioan 3 : 19
Inimă închisă,  1 Ioan 3 : 17
Inimă bună, Iacov 5 : 13
Inimă întreagă, 1 Petru 1 : 22
Inimă rea, Marcu 7 : 21-23
Inimă înşelătoare, Ieremia 17 : 9 
Inimă stricată, Psalmul 101 :5

Inimă îngreuiată, Luca 21 : 34
Inimă trufaşă, Proverbe 16 : 5
Inimă îngâmfată, Psalmul 101 : 5
Inimă împietrită, Exod 7 : 13, Ps. 95 : 8
Inimă nouă, Ezechiel 36 : 26
Inimă străpunsă, Fapte 2 : 37
Inimă deschisă de Domnul, Fapte 16 : 4
Inimă de piatră, Ezechiel 36 :26
Inimă zdrobită şi mâhnită, Ps. 51 :18
Inimă rănită, Ps. 109 : 22
Inimă pricepută, 1 Împăraţi 3 : 9
Inimă luminată, 2 Cor, 4 : 6
Inimă stropită şi curăţită de cugetul rău, Evrei 10 : 22


                                 CONCLUZII

Domnul cunoaşte inimile, Ier. 17:9, Fp.Ap. 1 : 24 
Domnul se uită la inimă, 1 Samuel 16:7
Domnul schimbă inima, 1 Samuel 10:9 
Domnul cere inima, Ieremia 29 : 13
"Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii". Proverbe, 4:23


                                                                              GH: SCHINTEIE


Publicata în "Îndrumătorul Creştin Baptist" din ianuarie 1956

http://www.youtube.com/watch?v=SBfPpaegNg0 

Speranta --Caci toate, toate, toate-s trecatoare

Două pahare

Pe masa unui om bogat, la o serbare,
Stăteau şi discutau cândva două pahare.
La faţă unul era roşu, ca bujorul
Şi era foarte guraliv, amăgitorul.
Iar celălalt curat şi limpede la faţă,
Vorbea încet şi rar ca cel ce dă povaţă.

Paharul plin cu vin zicea cu îngâmfare:
"N-ai vrea să ne-auzim isprava fiecare?"

"Ba da!" Răspunse atunci paharul cel cu apă,
Şi-atâta fu de-ajuns, ca vinul să şi-nceapă;
"De câte ori şi unde, să nu mă-ntrebi vecine,
Doar şti că-s multe-n lume, ce nu merg fără mine:
Banchete şi petreceri şi chefuri câte toate
Au fost întotdeauna  de mine prezidate!
Şi cea mai mândră frunte şi cea mai scumpă-onoare
Plecatu-s-au umile, da! mie la picioare.
Şi regi, ce-ar fi fost gata pentru-o nimica toată
Să-şi apere orgoliu cu-ntreaga lor armată,
Eu fără-mpotrivire i-am doborât sub oală,
Batjocorind coroana de pe-a lor tivgă goală.
Câţi oameni, care o viaţă luptau pentru renume,
Eu  i-am făcut s-ajungă obiect de proaste glume:
La tot ce-a fost soţie şi mamă şi fecioară ,
Eu scrisu-le-am pe frunte:"Desfrâu, ruşine, ocară".
Dar stai, n-am isprăvit-o, căci vraja-mi ruinătoare
N-a doborât doar oameni din cei din lumea mare,
Ci-n multe - multe cazuri din întâmplările dese
Eu dat-am în grămadă şi n-am lovit pe-alese:
Căci trenuri de pe şine şi vase-n fund de mare
Am azvârlit mai multe decât simpla-ntâmplare;
Pentr-un pahar, la care vrea a-şi uita necazul
Unul greşit-a frîna, altu-a greşit macazul.
Şi uite aşa vecine, cu oameni fără doftă
Eu mi-am făcut tot gustul şi-am râs de ei cu poftă.
Si-acum să nu-ţi închipui, c-asemeni isprăvi rare
Sau altele de-acestea au loc doar la-ntâmplare.
O, nu! căci influenţa-mi e mult mai generală,
Căci cei ce-ncep cu vinul ajung la ţuiculeală.
Atunci să vezi vecine, atunci să vezi dezastru,
Râzând de-atâta lume, mă fac, din roşu-albastru.
În câte case oare , intrând cu-a mea putere,
Adus-am sărăcie, ruşine şi durere,
Câte soţii sărmane ajuns-au cerşetoare,
La câţi copii luat-am şi pâine şi suflare,
Căci le-am atras părinţii la două-trei pahare.
Ţi-aş spune mult mai multe, dar vreau să nu te sperii
Văzând aşa deodată cortegiul de mizerii:
Tot ce-i tuberculoză, cât şi epilepsie,
Căci mulţi merg în spitale, iar alţii-n puşcărie:
O, crede-mă vecine, se datorează mie.
Dar tu? Tu ce ispravă făcuşi pe-această lume?
Cu ce putea-vei oare s-ajungi l-al meu renume?"

"E drept", - răspunse scurt , paharul cel cu apă,
Că deşi lumea întreagă din mine se adapă,
Eu n-am făcut vecine, nici o ispravă mare,
Căci,vezi, faptele mele sunt foarte naturale.
Din munte până-n mare eu-nveselesc făptura,
La oameni , vite, păsări: eu le sunt băutura
Şi bând din mine, toate sporesc în cele bune:
Şi omul de la muncă şi mielul din păşune.
Vezi, sunt cuprinse toate de-o lină veselie:
Şi omul care cântă şi pasărea zglobie.
Când m-au băut au toate cugete de bine,
Căci mintea l-i curată şi limpede ca mine.
Tu ce-aduci doar dezastre la trenuri şi vagoane,
Uiţi dar, că eu-s-aceea ce le-am pus în mişcare?
Şi roţile de moară le mişc, - şi-ntreaga viaţă
Deşi-s aşa modestă şi limpede la faţă,
Dar scurta mea lucrare e tot spre fapte bune.
Dar tu aduci doar vicii, blestem şi stricăciune".
......................................................................
....................................................................


Aşa vorbeau - odată - pe-o masă la serbare
Şi-aşa vorbesc şi -acuma vecinele pahare.
         Dar cine le ascultă?...
          -  Iubite-ascultător,
Fereşte-te o viaţă de vinu-amăgitor
Şi de-orice băutură din cele care-mbată,
Şi bea doar apă clară şi bună şi curată.
                                           
                         de S. D.

Publicată în " Îndrumătorul Creştin Baptist " din Ianuarie 1956 Pagina antialcolică

Doamne nu sunt vrednic.

Beţia şi alcolismul

Beţia este abuzul cu voia de băuturi alcolice, numai din plăcere, până la suspendarea volentă a uzului raţiunii, cu neputinţa imediată de a-l redobândi.
Beţia este de două feluri: d e p i n ă  şi  n e d e p l i n ă. Beţia este deplină când ne pierdem cu totul uzul raţiunii, ea este nedeplină, când produce numai o întunecare a raţiunii şi o slăbire a controlului asupra puterilor sufleteşti.

 a) Semnele beţiei depline sunt:

1. a nu putea deosebi binele de rău;
2. a nu ne aminti de cele zise şişi făcute în stare de beţie;
3. a face lucruri neobişnuite, lipsite de pudoare, pe care treji nu le putem face.

  b) Semnele beţiei nedepline sunt:

1. împiedecarea limbii;
2. vederea obiectelor în dublu şi părerea că ele se mişcă;
3. clătinarea pe picioare, şi altele dar fără pierderea uzului raţiunii.

Beţia deplină este păcat de moarte, precum spune Ap.Pavel: "Nici hoţii, nici lacomii, nici beţivii... nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu" (1 Cor. 6:10)
Beţia nedeplină este în sine un păcat uşor; poate deveni însă, un păcat de moarte: din pricina scandalului provocat, a pagubei cauzate familiei sau sănătăţii şi a supărăriice s-ar putea cauya soţiei, copiilor etc.

Păcatele săvârşite în timpul beţiei se impută numai dacă se prevăd. Ofensele şi ănjurăturile se impută,  afară de cele făcute la adresa lui Dumnezeu, care nu trebuie lezatnici în mod material. Nu se ămputăpăcatele facute în timpul beţiei depline, avându-se în vedere starea inconştientă a săvârşitorului. Beţia însă i se împută ca păcat grav.
Este deci , păcat greu a ne lua la întrecere cu cineva la golirea paharelor, prevăzând, că se va îmbăta greu , a-i turna mai des în pahare, prevăyând acelaş rezultat şi a-l îndemna şi a-l sili să bea, expunându-l la îmbătare, chiar dacă am face aceasta din motive de politeţă.
Deprinderea de a bea des băuturi alcolice chiar până la beţie duce la contractarea unei pofte permanente de a bea.  Alcolic se numeşte omul dedat cu totul beţiei.

Alcolismul produce rele destul de mari. Prea multă băutură ruinează corpul, după cum prea multă apă devastează moara, iar prea multă ploaie, distruge ogoarele.
Beţia are un caracter insaţiabil."Vinul însuşi împinge la consumare - spune Vasile cel Mare - în loc de a potoli setea, face să apară în chip necesar o serie nouă. Vinul arde pe beţiv şi-l provoacă să bea tot mai mult"; "dar continuitatea plăcerii toceşte senzaţia".
Vasile cel Mare face următorul portret al beţivului: "Ochii beţivului sunt livizi,   pielea feţei decolorată, respiraţia greoaie, limba încărcată, vorba încărcată, picioarele şovăie ca cele ale copiilor".
Beţia are urmări morale dezastruoase:
  - curajosul devine laş;
  - omul cast neruşinat;
  - omul dreptăţii şi cu bun simţ devine om al nedreptăţii şi lipsit de bun simţ.
Beţivul devine iritabil, certăreţ, schimbător de impresii, îi plac minciunile, lauda, strigă, face scandal, etc.
Nici organismul fizic nu se resimte mai puţin. După beţie capul devine greu,  beţivul devine somnoros, cu ochii împăienjeniţi, cu gâtul uscat şi ars. Care organism oricât de robust ar putea rezista în repetarea beţiei cu astfel de urmări?
Vasile cel Mare consideră pe beţivi mai de plâns decât naufragiaţii, căci pe când aceştia pot învinui marea, vântul şi alte imprejurări, beţivii nu au dreptul să arunce vina pe altcineva. De aceea , Vasile cel Mare numeşte beţia o "băutură a nebuniei"," concurs în care prezidează diavolul şi al cărui premiu este p ă c a t u l".
Alcolismul nu numai că slăbeşte forţele fizice, dar aduce boli grele ca: paralizia, tuberculoza,, afecşiuni ale stomacului, dilirium, tremens, pneumonie, erizipel, etc. Mulţi beţivi mor în case de alienaţi. "Prin nesaţiu mulţi au pierit" zice cu drept cuvânt Sirah(37:34). Ea atacă îndeosebi puterile intelectuale, întunecînd mintea, slăbind memoria, stingând afecţiunile nobile şi generoase şi sporind înclinările rele.
Într-un cuvânt , beţia degradează pe om sub nivelul animalului. Beţivul se tăvăleşte ca un animal murdar în noroi, vorbeşte ca un nebun şi devine râsul copiilor. Pierde într-o singură zi ce câştigă într-o săptămână.
                                    În concluzie
Îmbuibarea şi beţia, departe de a fi păcate uşoare şi inofensive, cum le socotesc unii, sunt prin urmările lor, păcate grave, atît pentru individ cât şi pentru obşte.

                                                      SFATURI BIBLICE
" Domnul a vorbit lui Aron şi i-a zis: "Tu şi fiii tăi împreună cu tine, să nu beţi vin, nici băuturi îmbătătoare". Lev.10:8,9
"Nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care l-aţi primit de la Dumnezeu, şi nu sunteţi ai voştri înşivă? 1Cor.6:19
                                                                                &
"  A pune alcool în corpul omenesc, e ca şi cum ai pune nisip într-un nectar".
                                                                                     Edison

Publicat  în " Îndrumătorul Creştin Baptist"  din ianuarie 1956 - Pagina antialcolică

Maria si Marta.mp4