Andy Williams - Autumn leaves

T o a m n a (continuare... Partea a II-a)

                 Ce mai este toamna?

Toamna este vremea strângerii roadelor de pe câmp şi a treieratului.Bucuros este omul care vara vede în holda sa spice grele şi grase, din care-şi umple hambarele toamna cu grâu preţios şi , bun de măcinat să ajungă pâine moale, albă şi gustoasă.

Fiecare fiu a lui Dumnezeu este dator să ajungă spic viu în holda creştină; dator este să fie grâu pregătit pentru lăcaşurile deschise oricărui suflet în veşnica şi fericita împărăţie cerească. Creştinul ştie că în împărăţia cerească este împărăţia luminii, în care nu poate să fie necurăţie, minciună şi răutate, căci "ce împărtăşire are lumina cu întunericul?" 2 Cor. 6:14 Creştinul trebuie să stea toată viaţa la uşa inimii sale să nu dea voie păcatului să intre şi să lupte cu acest păcat, ce se târeşte  spre inimă, ca un şarpe. Pentru aceia i s-a dăruit creştinului darul pocăinţii care se numeşte "al doilea botez", pentru că biruindu-şi păcatul, să spele, să cureţe şi să-şi albească nemuritorul suflet pentru viaţa veşnică, făcândul vrednic de părtăşie la bucuriile veşnice-i împărăţii a luminii. Viaţa pământească ni se dăruieşte fiecăruia ca să ne pregătim pentru viaţa veacului nesfârşit ce va să fie. Spicul trebuie să se coacă.
Alminteri_
Cunoaştem nestrămutatul cuvânt înfricoşat al Nepărtinitorului Veşnic Judecător: " La vremea secerişului voi zice secerătorilor: pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem; secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii". Mat.13: 30, 39. Această soartă înfricoşată a neghinii să nu fie a niciunuia dintre noi ! Ci să fie soarta noastră alta" Şi voi zice secerătorilor:Iar grâul strângeţi-l în grânarul Meu". Mat. 13:30. Dar şi mai departe să nu ne abatem privirea de la înfăţişarea toamnei.

                                           A sosit toamna târzie.

Stim că după ea vine neînlăturata iarnă. Pământul îngheaţă şi se acoperă cu giulgiu de zăpadă, frigul ferecă lacurile şi râurile cu gheaţă.
Firea adoarme.
Dar noi ştim că firea nu moare, ci doarme iarna; iar după iarnă va sosi iarăşi primăvara! Căldura primăverii va topi gheaţa şi zăpada şi vor fugi pâraele cu această apă în râuri; râurile o vor purta în lacuri şi în mări. Iarăşi mama - pământul îţi va dezveli sânii şi din nou se va împodobi cu verdeaţă tânără de smarald. Mugurii se vor deschide pe pomi; şi fragede, lipicioase frunzuliţele tinere se vor scălda în razele soarelui de primăvară, se vor spăla în călduţa ploaie primăvăratică, păsările vor cânta iarăşi pe crengile verzi, cântecele lor răsunătoare. Şi dacă arşiţa secătuitoare a verii trecute n-a prăpădit în zilele uscăciunii rădăcinile pomilor roditori , iar frigul iernii n-a degerat trunchiurile şi ramurile acestor pomi - o, în primăvara timpurie, ei iarăşi se vor îmbrăca cu alba găteală a florilor lor asa cum în vremurile vechi fiecare liliac se gătea cu un văl alb ca zăpada...Şi în fiinţă e, renăscută , în frumuseţea ei reînoită, firea întreagă din nou cu bucurie va cânta vieţii o cântare de biruinţă.
Firea trăieşte şi va trăi!...
Fiecare dintre noi ştie că după toamna vieţii îl aşteaptă neînlăturata moarte. Trupul nostru neînsufleţit va fi încătuşat de frig, pământul va primi în braţele sale acest trup şi cu giulgiu său îl va acoperi. "Dar grăuntele de grâu când cade în pământ, dacă nu va muri, rămâne numai el iar dacă va muri aduce multă roadă", - grăieşte Domnul.
Nimeni dintre oameni nu moare când trupul lui fară suflare se coboară în pământ, de aceia, în graiul bisericesc mortul se numeşte "răposatul" adică adormitul pentrucă după cum fiecare creştin ştie, trupul său va şedea în pământ numai până în clipa aceia sfinţită, când la glasul trâmbiţei arhanghelului, sânul pământului, fundul marilor  şi adâncul oceanelor vor da îndărăt ţărâna trupurilor omeneşti când vor învia cei morţi, pentru ca trupurile lor înviate, neputrede, preschimbate, libere de neputinţele şi de trebuinţele noastre, să se unească împreună cu sufletele lor cele fără de moarte şi niciodată muritoare, pentru viaţa cea veşnică.
Legea lui Hristos aceasta este: "Cel ce crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi."Ioan 11:25
"Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul, şi crede în El, să aibă viaţă veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi" Ioan 6:40
Dacă arşita patimilor şi a răutăţilor omeneşti nu va usca sufletul în calea lui pământească spre, viaţa fericirii veşnice; dacă răceala şi nepăsarea la lucrul mântuirii nu va duce sufletul la pieirea veşnică - o, va fi primăvară pentru fiacare suflet de om, care s-a întrecut cu sufletul dincolo, în toată frumuseţea ei. Nu se va asemăna cu aceasta veşnică şi nepieritoare frumuseţe a curatului suflet omenesc; nici albastrul mării, nici azurul cerului, nici aurul soarelui, niciuna din frumuseţile firii înconjurătoare.
O, numai că trebuie să ne facem vrednici de această fericire. Pentru aceia ni s-au dat fiecăruia câteva zecimi de ani de viaţă pământească, ca să dobândim prin ei această fericire."Cugetati la cele de sus" ne îndeamnă şi ne învaţă apostolul Pavel, Col.3:2
În viaţa voastră nu vă coborâţi sufleteasca voastră privire de pe înălţimea preafrumosului Ierusalim Ceresc, care este locul veşnicei noastre aşezări. Fie gândul veşnicei noastre mântuiri cel dintâi în şirul celorlalte gânduri ale noastre, grija de suflet să fie în fruntea tuturor celorlalte griji, şi truda pentru cea mai mare însărcinare pământească - pentru mântuirea veşnică a sufletului nostru , - să fie truda întregii a fiecăruia dintre noi. Să ne pregătim pentru primăvara cea veşnică, a vieţii aceleia, care nu va cunoaşte sfârşitul !
Scumpi bătrâni, nu uitaţi niciodată cuvintele lui Hristos: că la Stăpânul ceresc şi cel care a sosit la El în al unsprezecelea ceas, cel din urmă al vieţii sale, va primi aceieşi plată ca cel sosit mai devreme.
Dragi copii, păstraţi-vă cât mai lungă vreme, siliţi-vă toată viaţa să vă păstraţi curăţenia sufletului şi nevinovăţia inimii, limpezimea credinţei nemăcinată de îndoieli.
Şi voi toţi iubiţi soţi; fraţi şi surori, până la suflarea voastră de pe urmă şă vieţuiţi în credinţă neclintită cu dragoste fierbinte către Dumnezeu şi între voi înşişi cu nădejde tare în îndurarea Tatălui Ceresc.
Şi precum noi toti ne-am adunat aici ca o singură familie casă preamărim pe Domnul cel înviat, în Biserica Lui, tot aşa Domnul să ne învrednicească pe toti de veşnica bucurie a vieţuirii cu El ca într-o singură familie, în veşnicele Sale lăcaşuri cereşti, unde nu va mai fi nici toamnă, nici iarnă, nici durere, nici suspin ci o viaţă fără sfârşit.

                                                  ( Cuvântarea rostită de Mitropolitul Nicolae KrutiţîKi din Moscova.   Din Jurnalul  Moscovscoi Patriarhii Nr. 11/1944)

Publicat in Indrumatorul Crestin Baptist din sept.-oct. 1952

Afara-i toamna

T o a m n a (Partea I-a)

                                          Cuvântarea rostită de Mitropolitul Nicolae Krutiţiki  din Moscova.           

                                                                  Din Jurnalul"Moscovscoi Patriarhii" Nr.11/ 1944

            Ştim că Domnul nostru Isus Hristos când sta de vorbă cu ucenicii Săi şi când ţinea cuvântări poporului, deseori se oprea la firea înconjurătoare .

Aşa odată El gândi"Luaţi seama la crinii câmpului... Nici Solomon, în toată strălucirea lui, nu se înveşmânta ca unul dintre ei".Mat. 6:28-29 

Altă dată zise: "Ridicaţi-vă ochii, şi priviţi holdele, care sunt acum, gata pentru seceriş". Ioan 4:35.

Din cuvântările Sale cunoaştem învăţătura următoare: "Învăţaţi de la smochin:când mlădiţa lui se face fragedă şi
înfrunzeşte, cunoaşteţi că vara este aproape". Marcu 13:28


 
Domnul lămurea adevărurile dumnezeieştii Sale învăţături cu pilde luate din viaţa făpturilor. El silea făpturile să vorbească cu omul în limbă vie. Iar noi, împreună cu voi, supunându-ne poruncilor dumnezeiescului nostru Învăţător, să pornim acum cu gândul, în eceste zile de toamnă târzie, prin păduri întinse, prin câmpii largi şi prin lunci şi să ascultăm glasul viu al firii tomnatice.

                                                    Semnele prevestitoare toamnei
Ce vedem numaidecât?
Copacii îşi scutură cele din urmă frunzuliţe uscate şi-şi golesc ramurile; iarba nu mai creşte, se usucă, îşi pleacă fruntea, se întunecă; florile, unele au degerat, altele s-au veştejit şi  pier; cuiburile din copaciau rămas pustii, păsările călătoare au zburat în ţările calde; vântul trist de toamnă alungă frunzele căzute pe drumuri şi pe cărările pădurii; adesea cade o ploaie măruntă. Dar pe câmpii? Bucatele s-au adunat toate, câmpurile s-au cernit.
Şi nu aşa de mult, fu primăvară, în firea de pe aici.
Dar... trecut-a primăvara, s-a sfârşit şi vara, a sosit şi neînlăturata toamnă, în anotimpul căreia vieţuim acum... Oare nu ne grăieşte destul de puternic, destul de limpede această toamnă a firii despre toamna vieţii omeneşti, despre toamna aceia în care am intrat mulţi dintre noi şi dintre voi, şi va mai intra dintre voi oricine merge pe aceiaşi cale neînlăturată spre acest anotimp? Cu argint se acoperă capul omului, cu toată puterea se descoperă toate bolile până aici ascunse, se încovoaie capul drept de altă dată; mâinile şi picioarele îşi pierd tăria şi vigoarea; se tulbură vederea, slăbeşte auzul, se stinge toată vlaga vieţii.(Eclesiastul 12:1-7).
Ci, fiecare dintre noi şi-a avut primăvara lui, când în zilele copilăriei aurite şi ale tinereţii timpurii, atât de uşoară ne era răsuflarea, atât de lesne ne încredeam; când inima ne era veselă şi bucuroasă, iar durerile cu ghearele lor de păsări răpitoare ne ne rupeau în bucăţi această inimă, când nici nu ne gândeam la boli sau bătrîneţea ce avea să vie. Fiecare şi-a avut şi vara lui - anotimpul înfloririi vieţii , când omul îşi clădeşte cuibul său casnic, când cu totul, fără răgaz, se dăruieşte îndeletnicirii sale iubite şi scumpe, dar şi când inima lui face bună cunoştinţă cu boldul suferinţelor, asemănător înţepăturii de scorpie... vara vieţii se călătoreşte. Şi se călătoreşte tot aşa de iute precum în fiecare toamnă i se pare omului că pe nesimţite a zburat vara din firea întreagă. Şi iată, se vede intrat în toamna vieţii sale...

                             Despre ce ne mai grăieşte toamna? 

Toamna anului este vremea coacerii roadelor, vremea culesului bucatelor, vremea socotirii proviziilor de iarnă şi de primăvară. Plin de bucurie este omul, care adună din pomii grădinii sale, din brazdele grădinăriei sale roade multe grele la cântar, plin de miez, care şi-a adunat sucurile din sângele pământului-mamă. Nu zădarnică i-a fost osteneala pentru îngrijirea grădinii, pentru lucrarea pământului. Nu-l sperie iarna ce vine.

Viaţa fiecăruia dintre noi, care suntem creştini trebuie să fie în toamna ei asemenea pomului acoperit de belşugul roadelor, ce înfloresc primăvara, cresc şi se coc vara, iar toamna sunt gata de cules. Fiecare dintre noi trebuie să lucreze pământul sufletului său şi să culeagă de pe el roadele duhovniceşti ale rugăciunii fierbinţi, pentru ca rugăciunea să fie pentru ei o dulce trebuinţă, o bucurie a sufletului, cum este aerul pentrulămâni şi hrana pentru corp. Fiecare este dator să strângă bogate roduri de iubire către Dumnezeu şi către aproapele, să împodobească cu fapte de dragoste, de milă, de neosândire, de iertare a batjocurii, de desmâniere. În fiecare dintre noi trebuie să se coacă rodul smereniei şi al blândeţii duhului, prin care creştinul nu cunoaşte pizma, mândria, îngâmfarea şi ura; rodul smereniei, prin care ne asemănăm Aceluia care ne-a poruncit: "Învăţaţi de la Mine căci Eu sunt blând şi smerit cu inima;şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Mat.11:29

Altmiteri?

Cunoaştem înfricoşatul cuvânt al Dreptului şi Înaltului judecător: "Orice pom care nu face roade bune, se taie şi se aruncă în foc". Mat. 7:19 " Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomului". Mat. 3:10

(Va urma...)


Publicat în "Îndrumătorul Creştin" din  Sept.-Oct.1952

Toamna

T o a m n ă. . .

Frunzele se smulg trudite din a liniştei cămară,
Vântul a-nceput să sufle. E aşa de frig afară.
Cerul e-nourat şi ceaţa peste câmpuri se aşterne,
Un covor fără de margini, picături de ploaie cerne.

Pomii se desbracă-n grabă şi podoabele-şi aruncă,
Apa tulburată-n matcă, clocote din stâncă-n stâncă.
Păsări rătăcite-n lumea, basmelor, stau la plecare...
Peste-o zi sau peste două, fi-vor dincolo de mare?

Pe la case, gospodarii, umplu magazii, hambare,
Soarele, de-o săptămână, nu s-a mai văzut în zare.
Toţi se pregătesc, căci iarna e pe drumul de pe vale
Şi cu braţul gol, nici vorbă, să-i apari când vine-n cale.

Toţi... dar pentru iarna care-ncremeni-va universul
Nimeni nu se pregăteşte! Nimeni nu-şi grăbeşte mersul.
Semne spun, vorbesc luceferi ce se gată pentru Nuntă,
Pe când starea omenirii n-a fost încă-aşa de cruntă.

Soarele ce-aduce PACEA, o, de când se tot ascunde...
Eu şi tu-ntrebăm cu groază, când se va vedea şi unde?
Răsfoind a Vieţii Carte, Ea ne spune şi ne-arată,
Că-n mocirla de păcate, pace n-o fi niciodată!                                               
                                                           N.I.

Publicată în "Îndrumătorul Creştin" din1 oct.-1Dec.1947

SI FRUNZELE S-AU VESTEJIT