Din Jurnalul"Moscovscoi Patriarhii" Nr.11/ 1944
Ştim că Domnul nostru Isus Hristos când sta de vorbă cu ucenicii Săi şi când ţinea cuvântări poporului, deseori se oprea la firea înconjurătoare .
Aşa odată El gândi"Luaţi seama la crinii câmpului... Nici Solomon, în toată strălucirea lui, nu se înveşmânta ca unul dintre ei".Mat. 6:28-29 
Altă dată zise: "Ridicaţi-vă ochii, şi priviţi holdele, care sunt acum, gata pentru seceriş". Ioan 4:35.
Din cuvântările Sale cunoaştem învăţătura următoare: "Învăţaţi de la smochin:când mlădiţa lui se face fragedă şi
înfrunzeşte, cunoaşteţi că vara este aproape". Marcu 13:28
Domnul lămurea adevărurile dumnezeieştii Sale învăţături cu pilde luate din viaţa făpturilor. El silea făpturile să vorbească cu omul în limbă vie. Iar noi, împreună cu voi, supunându-ne poruncilor dumnezeiescului nostru Învăţător, să pornim acum cu gândul, în eceste zile de toamnă târzie, prin păduri întinse, prin câmpii largi şi prin lunci şi să ascultăm glasul viu al firii tomnatice.
Semnele prevestitoare toamnei
Ce vedem numaidecât?
Copacii îşi scutură cele din urmă frunzuliţe uscate şi-şi golesc ramurile; iarba nu mai creşte, se usucă, îşi pleacă fruntea, se întunecă; florile, unele au degerat, altele s-au veştejit şi pier; cuiburile din copaciau rămas pustii, păsările călătoare au zburat în ţările calde; vântul trist de toamnă alungă frunzele căzute pe drumuri şi pe cărările pădurii; adesea cade o ploaie măruntă. Dar pe câmpii? Bucatele s-au adunat toate, câmpurile s-au cernit.
Şi nu aşa de mult, fu primăvară, în firea de pe aici.
Dar... trecut-a primăvara, s-a sfârşit şi vara, a sosit şi neînlăturata toamnă, în anotimpul căreia vieţuim acum... Oare nu ne grăieşte destul de puternic, destul de limpede această toamnă a firii despre toamna vieţii omeneşti, despre toamna aceia în care am intrat mulţi dintre noi şi dintre voi, şi va mai intra dintre voi oricine merge pe aceiaşi cale neînlăturată spre acest anotimp? Cu argint se acoperă capul omului, cu toată puterea se descoperă toate bolile până aici ascunse, se încovoaie capul drept de altă dată; mâinile şi picioarele îşi pierd tăria şi vigoarea; se tulbură vederea, slăbeşte auzul, se stinge toată vlaga vieţii.(Eclesiastul 12:1-7).
Ci, fiecare dintre noi şi-a avut primăvara lui, când în zilele copilăriei aurite şi ale tinereţii timpurii, atât de uşoară ne era răsuflarea, atât de lesne ne încredeam; când inima ne era veselă şi bucuroasă, iar durerile cu ghearele lor de păsări răpitoare ne ne rupeau în bucăţi această inimă, când nici nu ne gândeam la boli sau bătrîneţea ce avea să vie. Fiecare şi-a avut şi vara lui - anotimpul înfloririi vieţii , când omul îşi clădeşte cuibul său casnic, când cu totul, fără răgaz, se dăruieşte îndeletnicirii sale iubite şi scumpe, dar şi când inima lui face bună cunoştinţă cu boldul suferinţelor, asemănător înţepăturii de scorpie... vara vieţii se călătoreşte. Şi se călătoreşte tot aşa de iute precum în fiecare toamnă i se pare omului că pe nesimţite a zburat vara din firea întreagă. Şi iată, se vede intrat în toamna vieţii sale...
Despre ce ne mai grăieşte toamna?
(Va urma...)
Publicat în "Îndrumătorul Creştin" din Sept.-Oct.1952
Ştim că Domnul nostru Isus Hristos când sta de vorbă cu ucenicii Săi şi când ţinea cuvântări poporului, deseori se oprea la firea înconjurătoare .
Aşa odată El gândi"Luaţi seama la crinii câmpului... Nici Solomon, în toată strălucirea lui, nu se înveşmânta ca unul dintre ei".Mat. 6:28-29 
Altă dată zise: "Ridicaţi-vă ochii, şi priviţi holdele, care sunt acum, gata pentru seceriş". Ioan 4:35.
Din cuvântările Sale cunoaştem învăţătura următoare: "Învăţaţi de la smochin:când mlădiţa lui se face fragedă şi
înfrunzeşte, cunoaşteţi că vara este aproape". Marcu 13:28
Domnul lămurea adevărurile dumnezeieştii Sale învăţături cu pilde luate din viaţa făpturilor. El silea făpturile să vorbească cu omul în limbă vie. Iar noi, împreună cu voi, supunându-ne poruncilor dumnezeiescului nostru Învăţător, să pornim acum cu gândul, în eceste zile de toamnă târzie, prin păduri întinse, prin câmpii largi şi prin lunci şi să ascultăm glasul viu al firii tomnatice.
Semnele prevestitoare toamnei
Ce vedem numaidecât?
Copacii îşi scutură cele din urmă frunzuliţe uscate şi-şi golesc ramurile; iarba nu mai creşte, se usucă, îşi pleacă fruntea, se întunecă; florile, unele au degerat, altele s-au veştejit şi pier; cuiburile din copaciau rămas pustii, păsările călătoare au zburat în ţările calde; vântul trist de toamnă alungă frunzele căzute pe drumuri şi pe cărările pădurii; adesea cade o ploaie măruntă. Dar pe câmpii? Bucatele s-au adunat toate, câmpurile s-au cernit.
Şi nu aşa de mult, fu primăvară, în firea de pe aici.
Dar... trecut-a primăvara, s-a sfârşit şi vara, a sosit şi neînlăturata toamnă, în anotimpul căreia vieţuim acum... Oare nu ne grăieşte destul de puternic, destul de limpede această toamnă a firii despre toamna vieţii omeneşti, despre toamna aceia în care am intrat mulţi dintre noi şi dintre voi, şi va mai intra dintre voi oricine merge pe aceiaşi cale neînlăturată spre acest anotimp? Cu argint se acoperă capul omului, cu toată puterea se descoperă toate bolile până aici ascunse, se încovoaie capul drept de altă dată; mâinile şi picioarele îşi pierd tăria şi vigoarea; se tulbură vederea, slăbeşte auzul, se stinge toată vlaga vieţii.(Eclesiastul 12:1-7).
Ci, fiecare dintre noi şi-a avut primăvara lui, când în zilele copilăriei aurite şi ale tinereţii timpurii, atât de uşoară ne era răsuflarea, atât de lesne ne încredeam; când inima ne era veselă şi bucuroasă, iar durerile cu ghearele lor de păsări răpitoare ne ne rupeau în bucăţi această inimă, când nici nu ne gândeam la boli sau bătrîneţea ce avea să vie. Fiecare şi-a avut şi vara lui - anotimpul înfloririi vieţii , când omul îşi clădeşte cuibul său casnic, când cu totul, fără răgaz, se dăruieşte îndeletnicirii sale iubite şi scumpe, dar şi când inima lui face bună cunoştinţă cu boldul suferinţelor, asemănător înţepăturii de scorpie... vara vieţii se călătoreşte. Şi se călătoreşte tot aşa de iute precum în fiecare toamnă i se pare omului că pe nesimţite a zburat vara din firea întreagă. Şi iată, se vede intrat în toamna vieţii sale...
Despre ce ne mai grăieşte toamna?
Toamna anului este vremea coacerii roadelor, vremea culesului bucatelor, vremea socotirii proviziilor de iarnă şi de primăvară. Plin de bucurie este omul, care adună din pomii grădinii sale, din brazdele grădinăriei sale roade multe grele la cântar, plin de miez, care şi-a adunat sucurile din sângele pământului-mamă. Nu zădarnică i-a fost osteneala pentru îngrijirea grădinii, pentru lucrarea pământului. Nu-l sperie iarna ce vine.
Viaţa fiecăruia dintre noi, care suntem creştini trebuie să fie în toamna ei asemenea pomului acoperit de belşugul roadelor, ce înfloresc primăvara, cresc şi se coc vara, iar toamna sunt gata de cules. Fiecare dintre noi trebuie să lucreze pământul sufletului său şi să culeagă de pe el roadele duhovniceşti ale rugăciunii fierbinţi, pentru ca rugăciunea să fie pentru ei o dulce trebuinţă, o bucurie a sufletului, cum este aerul pentrulămâni şi hrana pentru corp. Fiecare este dator să strângă bogate roduri de iubire către Dumnezeu şi către aproapele, să împodobească cu fapte de dragoste, de milă, de neosândire, de iertare a batjocurii, de desmâniere. În fiecare dintre noi trebuie să se coacă rodul smereniei şi al blândeţii duhului, prin care creştinul nu cunoaşte pizma, mândria, îngâmfarea şi ura; rodul smereniei, prin care ne asemănăm Aceluia care ne-a poruncit: "Învăţaţi de la Mine căci Eu sunt blând şi smerit cu inima;şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Mat.11:29
Altmiteri?
Cunoaştem înfricoşatul cuvânt al Dreptului şi Înaltului judecător: "Orice pom care nu face roade bune, se taie şi se aruncă în foc". Mat. 7:19 " Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomului". Mat. 3:10(Va urma...)
Publicat în "Îndrumătorul Creştin" din Sept.-Oct.1952
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu