Frunzele se smulg trudite din a liniştei cămară,
Vântul a-nceput să sufle. E aşa de frig afară.
Cerul e-nourat şi ceaţa peste câmpuri se aşterne,
Un covor fără de margini, picături de ploaie cerne.
Pomii se desbracă-n grabă şi podoabele-şi aruncă,
Apa tulburată-n matcă, clocote din stâncă-n stâncă.
Păsări rătăcite-n lumea, basmelor, stau la plecare...
Peste-o zi sau peste două, fi-vor dincolo de mare?
Pe la case, gospodarii, umplu magazii, hambare,
Soarele, de-o săptămână, nu s-a mai văzut în zare.
Toţi se pregătesc, căci iarna e pe drumul de pe vale
Şi cu braţul gol, nici vorbă, să-i apari când vine-n cale.
Toţi... dar pentru iarna care-ncremeni-va universul
Nimeni nu se pregăteşte! Nimeni nu-şi grăbeşte mersul.
Semne spun, vorbesc luceferi ce se gată pentru Nuntă,
Pe când starea omenirii n-a fost încă-aşa de cruntă.
Soarele ce-aduce PACEA, o, de când se tot ascunde...
Eu şi tu-ntrebăm cu groază, când se va vedea şi unde?
Răsfoind a Vieţii Carte, Ea ne spune şi ne-arată,
Că-n mocirla de păcate, pace n-o fi niciodată!
N.I.
Publicată în "Îndrumătorul Creştin" din1 oct.-1Dec.1947
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu