NAŞTEREA LUI ISUS

Naşterea Domnului nostru Isus Hristos e cel mai mare eveniment în lumea creştină , pentru că ea e sfinţită de Harul divin care emană de la tronul lui Dumnezeu. Naşterea lui Isus a fost propovăduită de-a lungul veacurilor Vechiului Testament şi a fost aşteptată ca să se împlinească. Despre care ne spune apostolul Pavel: "Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său." Gal.4:4
Care este taina naşterii Sale?  Ne este arătată în Evanghelia după Ioan 3:16: " Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică."
Fiul a fost dăruit de Tatăl ceresc, pentru ca oricine va crede în El să nu piară, ci să primească viaţă, care nu va avea sfârşit niciodată, o viaţă veşnică.
Naşterea Domnului Isus a fost prezisă  de profeţi, a fost anunţată de îngeri, auzită de păstori şi venerată de magi; ea a fost bucuria de-a lungul celor aproape douăzeci de veacuri, pentru marea mulţime a celor
credincioşi a celor care prin credinţa în jertfa Lui de pe cruce, au primit iertarea păcatelor.
Naşterea oamenilor are loc sub diferite împrejurări şi în diferite condiţiuni. Ei se nasc în locuri pompoase, în palate regeşti, în case modeste, dar Domnul nostru Isus Hristos s-a născut în cel mai simplu, în cel mai de jos loc, în iesle: "Şi a născut pe Fiul ei... şi L-a culcat într-o iesle, din cetatea Betleem ."  Şi cu toate acestea nici un eveniment al născuţilor pe pământ n-a stârnit atât interes în mijlocul omenirii ca naşterea printr-o Fecioară a Fiului lui Dumnezeu.
Acest mare eveniment stârneşte interes pentru că această naştere a avut ceva deosebit în ea, care pune în mişcare inima şi întreaga noastră fiinţă de a o dărui celui care  S-a născut în ieslea Betleemului.
Acest mare eveniment stârneşte interes pentru că prin el s-au împlinit profeţiile care au fost aşteptate cu multă răbdare şi anume: "Sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui" Geneza 3:15; Profetul Isaia in cap.7:14 arată: "De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: "Iată că Fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vei pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)".

Timp de şapte sute de ani după facerea acestei promisiuni, poporul Israel a privit spre îndeplinirea ei. În timpul celor patru sute de ani de tăcere nu a fost auzită nici o voce profetică, dar raza speranţei din profeţia lui Isaia mai răsunase strălucind în inimile lor. Evanghelistul Matei scriind despre aceste profeţii arată: "Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul".1:23.
Acest eveniment mai stârneşte interes pentru cei credincioşi, fiindcă prin el se întăreşte credinţa noastră în Sfintele Scripturi ca fiind adevărate. Credincioşii din toate timpurile au dat o mare importanţă naşterii Domnului nostru, pentru că ea face ca bisericile Lui să păstreze în ele flacăra credinţei dată sfinţilor odată pentru totdeauna , nestinsă.(Iuda 3).
A venit Unul care poate spune: "Eu sunt viaţa! Eu am venit ca să dau viaţa şi s-o dau din belşug. Eu le dau viaţa veşnică! A existat oare înainte de el, sau în urma Lui, vreunul care ar fi cutezat să spună asemenea lucruri despre sine? Şi dacă El le-a rostit , adus-a oare dovada împlinirii lor şi al adevărului grăit?
Să aruncăm o privire la cei ce s-au încrezut în El. Ei socoteau că viaţa lor trăită fără El, n-are nici un rost, este zadarnică. Martirii şi misionarii creştini, care îşi jertfeau viaţa pentru numele Celui  născut în iesle , ei toţi ne vor răspunde , căci ei au făcut aceasta pentru unul singur, ISUS. Fiindcă ei au găsit  în El şi numai prin El mângâiere, libertate, lumină şi viaţă din belşug".
Toate speranţele credincioşilor, tot viitorul lor se întemeieză pe Dumneiezeirea lui Hristos, pe naşterea Sa dintr-o fecioară. Prin o astfel de credinţă inima primeşte speranţă, păcătosul iertare şi o viaţă nouă plină de putere care vine de la Dumnezeu şi care este singurul izvor de adevărată viaţă pentru sufletul nostru.
  Ne amintim că la naşterea Domnului, îngerul a spus păstorilor: "Nu vă temeţi". Prin aceasta putem înţelege că naşterea Lui nu e o prricină de spaimă, ci o pricină de bucurie pentru toţi. Ea este un izvor de bucurie şi de unire a tuturor bucuriilor noastre în jurul ei, cântând şi preamărind pe Dumnezeu, care ne-a dăruit un Mântuitor în persoana Fiului Său iubit, şi să zicem împreună cu Apostolul Pavel: "Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare". II Cor.9:15.
Mântuitorul nostru, este imaginea dorinţelor atâtor profeţi, care L-au prezis de-a lungul veacurilor şi milenilor, asemănându-L cu luceafărul speranţelor lor spunând: "Îl văd, dar nu acum, Îl privesc dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov," Numeri 24:17
                                             " La steaua care-a răsărit,
                                               E-o cale atât de lungă,
                                              Că mii de ani i-a trebuit,
                                             Luminii să ajungă".

                                                                                             VICAŞ TEODOR


Publicat în Îndrumătorul Creştin Baptist din sept.-dec.1967

Iti multumesc - grupul Paradis

Sărbătoarea multumirii

Sărbătoarea multumirii pentru roadele câmpului îşi are originea în timpurile îndepărtate.
Sărbătoarea mulţumirii pentru roadele câmpului o aflăm şi în sărbătoarea roadelor sau a culesului recoltei Ea este pentru credincioşii Domnului nu numai un prilej de deosebite bucurii, dar mai ales un binecuvântat prilej de mulţumire către Dumnezeu pentru toate darurile primite din roadele pământului. Casă putem înţelege mai bine acest mare adevăr al datoriei sfinte pe care fiecare credincios o are de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru binecuvântările primite din strângerea roadelor pământului este necesar să ne facem o câtuşi de mică imagine a anotimpului de toamnă
Încercaţi vă rog săvă imaginaţi forfota care domneşte în aceste zile binecuvântate de toamnă pe ogoarele patriei noastre scumpe, când de dimineaţa şi până seara, oamenii harnici ai cooperativelor agricole de producţie nu contenesc să adune roadele câmpului, Astfel, în timp ce hambarele silozurilor sunt deja pline cu grâul care a fost secerat şi treierat, din care urmează să se facă pâinea cea de toate zilele , culesul porumbului este în toi pretutindeni pe întinsele ogoare ale ţării. De altă parte pieţele comunelor şi oraşelor patriei noastre sunt pline cu cele mai frumoase fructe: mere, pere, gutui şi altele şi cu zarzavaturi şi legumede tot felul şi astfel fiacare din noi ne înfruptăm din recolta deosebit de binecuvântată pe care ne-a dat-o pământul. Pretutindeni harnicii agricultori şi neobosiţii grădinari adună roadele şi bunurile ceau rezultat din hărnicia muncii lor.

Dar oare toate aceste daruri bogate izvorâte din rodul pământului nu ne vorbesc şi despre datoria sfântă de a mulţumi lui Dumnezeu pentru ele? Ascultaţi, vă rog, cât de minunat ne arată omul lui Dumnezeu, psalmistul, lucrarea pe care Domnul o face pentru ca noi să ne bucurăm de bogăţia roedelor câmpului: "Tu cercetezi pământul şi-i dai belşug, îi umpli cu bogăţii şi de râuri dumnezeieşti, pline cu apă, Tu le dai grâu pe care iată cum îl faci să rodească: îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îi moi cu ploaia, şi-i binecuvântezi răsadul. Încununezi anul cu bunătăţile Tale şi paşii tăi varsă belşugul" (Ps. 65: 9-11)
 Ca şi copii şi credincioşi ai lui Dumnezeu avem datoria sfântă de a-i mulţumi pentru toate aceste binecuvântăripe care în nemărginita Sa grijă părintească ni le dă şi prin roadele pământului. Înfruptându-ne din ele şi fiind conştienţi că ele sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi, nu putem decât să ne ridicăm glasurile împreună cu psalmistul şi să spunem: "Ridicaţi-vă mâinile şi binecuvântaţi pe Domnul" (Ps. 134:2) sau "Binecuvintează suflete pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui" (Ps.103:2). Aceste cuvinte ale psalmistului pot fi rostite şi de noi ca o adevărată odă a mulţumirii către Dumnezeu, Tatăl nostru, atât de către fraţii şi surorile noastre de pe plaiurile mănoase ale Banatului cât şi de cei de pe câmpiile Moldovei sau de cei depe culmile veryişi pline de farmec ale Sucevei. La fel, ele pot fi rodtite din toată inima şi de către fraţii şi surorile care se află în podişul Transilvaniei, ca şi de către cei care locuiesc în vechea Dobroge. Cu toţii să ne ridicăm glasurile în faţa Tronului Ceresc de unde izvoreşte binecuvântarea  şi plini de recunoştiinţă şă rostim rugăciunea mulţumirii zicând : "Binecuvintează, suflete pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvinteze Numele Lui cel sfânt!" (Ps. 103:1)
 Ce minunat ne învaţă Cuvântul Domnului de a nu uita nici una din binefacerile Sale, îndemnându-ne ca pentru toate să-I mulţumim cu recunoştiinţă. Şi totuşi, câte binefaceri nu ne-a făcut nouă Domnul, pentru care noi am uitat să-I mulţumim? De fapt, noi obişnuim sa-I mulţumim lui Dumnezeu doar pentru darurile cele mari şi învederate, pe care le primim din mâna Lui, uitând că pe lângă toate acestea mai sunt atâtea şi atâtea binecuvântări pe care Dumnezeu le revarsă în fiecare zi în viaţa noastră.
În fiecare zi, noi şi copiii noştri. precum şi familiile noastre ne hrănim din ceea ce ne dă pământul si ne întreţinem în felul acesta viaţa. Faptul că avem din belşug hrana cea de toate zilele nu este oare un motiv ca să ne facă să fim mulţumitori Domnului? Şi oare pentru stropii de ploaie şi pentru razele de soare care au udat şi încălzit pământul ca să dea roade, nu trebuie să-I mulţumim? Pentru sănătatea pe care o avem ca să putem munci cu hărnicie şi pentru viaţa pe care posibilitatea să o trăim în linişte şi în pace, nu trebuie să-I mulţumim? Pentru părinţi, pentru copii şi pentru familiile noastre nu trebuie să fim mulţumitori Domnului? Şi oare nu mai sunt şi alte motive pentru care trebuie să-I fim mulţumitori Domnului? Poate până nu de mult stăteai înghesuit undeva într-o cămăruţă, iar acum te-ai mutat într-un apartament nou, spaţios curat şi sănătos. Nu este oare şi acesta un prilej minunat de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru purtarea de grijă ce o are faţă de noi? Sau poate anul acesta ai avut bucuria ca în familie, Dumnezeu să-ţi dăruiască un copilaş. Nu este şi acesta un motiv în plus de a mulţumi Domnului? Fără îndoială că da!
De aceea, să folosim prilejul de a ridica glasurile noastre către El, Cel Atotputernic pentru a-I mulţumi din tot sufletul, împreună cu psalmistul pentru toate binefacerile Sale, neuitând nici unul din ele! Şi aceasta cu atât mai mult cu cât actul acesta al mulţumirii îşi are frumuseţea  sa deosebită.             
Ştiţi ce este mulţumirea? Nimic altceva decât expresia cea mai profundă a recunoştinţei faţă de cel ce ţi-a făcut un bine. De fapt, atunci când ţi se dă o satisfacţie, când cineva îţi face un bine, când ai o stare de îmbelşugare, toate acestea îţi produc o stare lăuntrică deosebită, din care izvoreşte sentimentul de recunoştiinţă. Şi când cineva are o asemenea stare, din ea trebuie să răsară mulţumirea, iar nimic altceva nu este mai frumos şi mai nobil pentru un om decât a fi mulţumitor pentru binele ce i s-a făcut!
Este neîndoielnic faptul că mulţumirea izvoreşte din sentimentul de profundă recunoştinţă faţă de cel care, într-un fel sau altul ţi-a produs un bine sau o bucurie. Trebuie însă să recunoaştem aă acest sentiment poate fi asemănat cu o floare foarte rară. De aceea, atunci când avem ocazia  să-l întâlnim la anumite persoane nu putem decât să ne bucurăm din toată inima pentru faptul acesta.
Să nu uităm însă că mulţumirea faţă de binele făcut, crează posibilitatea primirii altor daruri şi binecuvântări. Noi avem un proverb, izvorât din înţelepciunea poporului nostru, care exprimă cât se poate de limpede acest adevăr precizând că " Nemulţumitului i se ia darul". Ceea ce înseamnă că celui care este mulţumitor, i se înmulţeşte binecuvântarea. Iată de ce noi trebuie să fim mulţumitori lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le primim din partea Sa, printre care sunt şi roadele câmpului.

Şi pentru că anul acesta, pământul a fost roditor, dându-ne produse din cele mai bune, necesare întreţinerii vieţii pentru noi şi familiile noastre şi pentru că Dumnezeu a binecuvântat în felul acesta munca noastră, răsplătind-o din plin cu roade bogate, gustând din ele să nu uităm să fim mulţumitori Domnului pentru toate darurile Sale pe care le revarsă zilnic în vieţile noastre.
                                      ŢUNEA IOACHIM
                                                                                                         
(Publicat în Îndrumătorul Creştin Baptist din sept.-oct. 1966)

Simone, spune-mi tu daca Mă iubeşti...

Mă iubeşti? Autor: Nicolae Covaci

"După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: "Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?"            - Ioan 21:15

Acesta e un text foarte scurt, dar plin de însemnătate! Cuvintele sunt puţine, dar gândurile exprimate sunt multe. Să medităm puţin asupra acestor cuvinte.
Întrebarea pusă de Domnul Isus lui Petru a fost dacă Îl iubeşte.Nu dacă iubeşte Împărăţia lui Dumnezeu sau poporul lui Dumnezeu, ci dacă Îl iubeşte pe El. Nu îl mustră că nu a fost atent la avertismentul dat, că s-a încrezut prea mult în sine şi a căzut! Nu îl întreabă:" Crezi tu în învăţăturile Mele, sau crezi tu că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu?" Nu! Aceste probleme nu sunt în discuţie! Întrebarea e " ...Mă iubeşti?" Întrebarea nu e "Simone Te-ai pocăit?"Pocăinţa e un lucru foarte mare şi necesar, dar e mai bine să te uiţi la dragustea lui Petru, pentru că dacă Petru îl iubeşte pe Învăţătorul său, desigur că el se va şi pocăi şi-i va părea rău că L-asupărat. De aceea Domnul Isus l-a întrebat "Mă iubeşti?"Să învăţăm de aici că dragostea e cel mai important lucru! (1 Cor.13:13)
Faptul că întrebarea a fost repetată de trei ori, arată că dragostea e importantă în primul rând, al doilea rând şi al treilea rând.De trei ori s-a lepădat Petru de Domnul Isus, de trei ori trebuie să facă mărturisire de dragostea pentru El!
Observaţi e pusî de Domnul Isus şi El o repetă până Petru se supără. Câteodată e bine ca copiii Domnului să fie mângăiaţi, dar câteodată e nevoie să fie şi supăraţi! Nu întotdeauna hrana gustoasă face bine, mai trebuie şi medicină amară, căci e mai bine să te superi azi şi să fi credincos mâine, decât invers, să fii mângăiat azi şi înşelat mâine.

                                                          *
                                                   *            *
Meditând aspra acestui text, putem observa în primul rând că dragostea faţă de Domnul Isus poate lipsi câteodată din inimile noastre. Grozav , dar adevărat! Din inimile noastre lipseşte câteodată dragostea pentru Domnul Isus. Manifestările noastre exterioare pot împiedeca pe semenul nostru de a pune această întrebare, dar nu-l pot împiedeca pe cel ce cunoaşte totul, căci nici o formă exterioară nu poate înlocui dragostea pentru Hristos. Noi venim în biserică, ne rugăm, cântăm şi dăruim, dar nu fac aceasta mii de oameni şi totuşi ei nu iubesc pe Isus. Formele şi ceremoniile nu sunt dovada dragostei pentru Isus. Nici faptul că ocupi un loc de seamă în biserică nu e dovada dragostei pentru Isus. Petru era un apostol şi nu unul dintre cei mai neînsemnaţi. Era chiar şeful lor! Şi totuşi a fost necesar ca Domnul Isus să-l întrebe: " Mă iubeşti?" Să nu uităm că a fost şi un apostol n-a iubit pe D-l Isus , ba l-a şi vândut!
Nici faptul că ai avut părtăşie mare cu Domnul, nu e suficientă dovadă a dragostei pentru Isus. Petru, Iacov şi Ioan au fost intimii Domnului Isus la schimbarea la faţă, în grădina Gheţimani,şi totuşi întrebarea a trebuit să fie pusă: "Mă iubeşti?"
Nici zelul fierbinte nu ne scuteşte de această întrebare. Petru era foarte zelos. El a zis lui Isus: "Doamne porunceşte-mi să vin la Tine pe apă". În capitolul acesta îl găsim că tot el e primul care sare în apă şi aleargă la Domnul Isus. Şi totuşi întrebarea i se pune: " Mă iubeşti?" Deci noi putem fi cei mai zeloşi, cei mai credincioşi, cei mai intimi cu Domnul Isus, ocupînd locuri de frunte în biserică şi făcând toate formele de închinăciune, şi totuşi nu scăpăm de aceasă întrebare din partea Domnului Isus.
                                                                  *
                                                         *               *
Al doilea fapt ce rezultă din acest text, este că, noi trebuie să iubim pe Domnul Isus, căci altfel totul e zadarnic. E împosibil să fii un urmaş a lui Hristos, dacă nu-L iubeşti pe El. Aşa cum viaţa e imposibilă fără inimă, aşa şi viaţa de credincios e imposibilă fără Hristos.Evanghelia fără Hristos e fără valoare! Biblia fără Hristos e o carte goală! Tot ce avem noi, avem prin El! Tot ce am primit: iertarea, mântuirea etc, am primit prin El! Tot ce facem în biserică fără El nu are nici o valoare.

                                                                 *
                                                        *               *
Al treilea adevăr pe care îl învăţăm din acest text, e că noi trebuie să iubim pe Domnul Isus, pentru că altfel nu putem păstori turma Lui. Petru e chemat să fie păstor "Paşte oile Mele"   . Dar pentru un adevărat păstor prima calificare e dragostea pentru Domnul Isus. Pentru a-i încredinţa turma Sa, Domnul Isus nu l-a întrebat pe Petru nici de cunoştiinţele sale teologice, nici de diploma de absolvire, ci de dragostea pentru E! Pentru că dacă noi nu iubim pe Domnul, nu iubim nici turma Lui. Mai bine o turmă fără păstor, decât cu un păstor care nu iubeşte pe Domnul cu toată ardosrea sufletului săi! Acest lucru e adevărat pentru toţi credincioşii. Dacă ei nu iubesc pe Domnul Isus mai mult ca toţi ceilalţi, ei nu pot face nimic pentru El. De ce? Pentru că ei nu pot suferi pentru Domnul Isus dacă nu-l iubesc. Istoria ne spune că Petru ar fi fost răstignit cu capul în jos pe cruce pentru Domnul Isus. Dacă el nu ar fi iubit îndeajuns pe Domnul Isus, nu ar fi fost în stare să moară în acest fel pentru El. Pentru că ei nu pot merge până la capăt pe drumul credinţei, dacă nu îl iubesc pe Domnul Isus  din toată inima lor. Oamenii se despart uşor de ce cred, dar nu se despart de ce iubesc. Dragostea e marea forţă de inspiraţie. Multe lucruri în viaţa credinciosului ar fi imposibile dacă i-ar lipsi dragostea. Credinciosul ajunge în faţa anumitor probleme unde raţiunea, înţelepciunea şi prudenţa îl sfătuiesc să se oprească , căci e imposibil de mers înainte, dar dragostea, puterea dragostei, înlătură totul din cale, surpă orice ziduri şi mână în mână cu credinţa merge înainte biruitoare. Dacă credinţa mută munţii, dragostea face punte peste văile de netrecut, şi totul e posibil pentru cei ce iubesc pe Hristos. Ochii dragostei privesc la Hristos, până  chipul Lui va lua fiinţă în noi.
Domnul să ne ajute să auzim şi noi întrebarea pusă de El lui Petru, şi să dăm răspunsul cel mai sincer şi cel mai adevărat, aşa cum l-a dat şi Petru,
Postată în "Îndrumătorul Creştin Baptist"din sept.-oct. 1966

carte sfanta - cor Betel Dumbraveni-

STRĂVECHEA CARTE SFÂNTĂ

În străvechea Carte Sfântă,
Tot citesc şi iar citesc,
Cât de bun a fost pe lume
Blândul Fiu dumnezeiesc!

Refren:

       Da-n străvechea Carte Sfântă:
       Citesc, citesc şi iar citesc :
       Cât de bun a fost Mântuitorul,
       Cât de mult El ne-a iubit! 

Cum să vină copilaşii,
Toţi la Dânsul i-a chemat,
Şi la pieptul Său îi strânse
Şi cu drag i-a dezmierdat.

Cum El n-a oprit pe nimeni,
Chiar pe cel mai păcătos,
Să s-apropie de Dânsul,
Şi cu toţi a fost milos.

Da-n străvechea Carte Sfântă,
Nu mă satur de citit:
Cât a fost de bun şi dulce,
Cât de mult El ne-a iubit!
---------------
Extrasă din "Cântările Evangheliei" Ediţia 1949